Problema sărăciei este din ce în ce mai disputată în vremurile de astăzi. Ea nu este un subiect nou, există din timpuri imemoriale, de la începutul lumii. Indiferent de forma de organizare a unei societăți, de lideri și civilizații, de eforturile care s-au făcut, nu s-a reușit eliminarea sărăciei dintre oameni.
Oamenii sunt într-o continuă căutare de bunăstare. Unii sunt mai înzestrați și pot obține un trai mai bun, în timp ce alții, din cauza propriilor alegeri sau a unei situații ce nu țin de ei, trec prin lipsuri materiale mai pregnante decât ceilalți.
Ce înseamnă să fii bogat? Nimeni nu oferă o definiție certă. Posibil, poate semnifica să deții mai multe bunuri decât media semenilor tăi, ori să ai mai multe decât cei din anturajul tău. După cum se vede, totul se reduce în discuție la acțiunea de „a avea”, de a poseda lucruri. Uneori, aceste posesiuni se extind și asupra oamenilor: a muncii pe care o prestează.
Dacă un om susține că a reușit tot cea a făcut în viața sa mai bun de unul singur, este posibil să nu-i ia în seamă pe cei care l-au ajutat. Fiind o ființă socială prin definiție, realizările omului se datorează în parte sau în totalitate celor cu care se asociază.
Religia creștină ne îndeamnă să avem grijă de aproapele nostru. Este una dintre condițiile care ne rezervă un loc în Împărăția Cerurilor și, după ce murim, ne scutesc sufletul de pedeapsa Judecății de Apoi. Ce face, așadar, un om bogat un candidat acceptat la intrarea în Rai, conform normelor religioase? În primul rând, Dumnezeu nu face o diferențiere strictă între oameni după cuantumul averii lor. În al doilea rând, dar nu mai puțin important, cu toții suntem binecuvântați în mod egal încă de la naștere cu dragostea și ocrotirea Tatălui Ceresc.
Banii nu sunt o problemă în sine în sens divin, ci, precum și în legea oamenilor izvorâtă din poruncile religiei, proveniența și destinația lor. Nimeni nu te reține să-ți păstrezi veniturile pentru tine, cum nimeni nu te obligă ca să-ți predai averea în scop totalitar, cum proceda comunismul, de pildă. Precum comunismul a dat greș în practică prin lăcomia oamenilor, fiind doar o teorie imaginată de un om, așa legile Divine ne arată cum eliberarea de păcatul lăcomiei a format Sfinți, mucenicii lăsând averile în urmă atunci când l-au urmat pe Iisus.
Oamenii vor contesta ceea ce nu pot demonstra, vor ocoli să risipească rezultatele muncii lor materializate în conturile consistente din bănci.
Ideea este că până și cei bogați au nevoie de fericire, fiind unul dintre singurele bunuri veșnice pe care le pot dobândi cu bani. Fericirea și mântuirea nu costă nimic, sunt alese de oameni prin acțiunile lor, sunt daruri divine neprețuite.
Preoții sunt trimiși să vestească mesajul lui Dumnezeu în lume și doar El are puterea de a-i judeca pentru păcatele lor lumești. Dacă materialismul s-a inflirtat precum o otravă și în acest domeniu, este un fenomen inevitabil într-o lume vicioasă.
Cert este faptul că nu se consemnează niciunde în textele religioase că cei bogați nu au nicio șansă să ajungă în Rai. Dumnezeu dorește să poți trăi decent sufletește și trupește, dar în același timp să-i ajuți pe cei nevoiași. Pragmatic vorbind, inacțiunea este un fapt imputabil și în legile omenești, lăsând la o parte pentru cei atei considerentele religiei creștine. Nu poți lăsa un om să moară de foame în fața ta, dacă ai posibilitatea de a-l ajuta, indiferent ce avere posezi. Fiecare dintre noi este în drumul său un samaritean…
Chiar de ar fi un păcătos ingrat cel pe care îl ajutăm din avutul nostru, are dreptul la viață, iar noi, obligația de a veni în ajutorul lui. Altfel, ne putem doar plânge de calitatea slabă a lumii fără compasiune în care existăm.
