Cătălin Botezatu, revoltat de incinerarea Zinei Dumitrescu: „Nu merita asta”

Share

Celebrul designer Cătălin Botezatu este foarte afectat de pierderea Zinei Dumitrescu, cea care i-a fost mentor în carieră. Regretata creatoare de modă a încetat din viață pe 28 martie, la vârsta de 82 de ani.

Cătălin Botezatu s-a arătat revoltat de decizia fiului ei, Cătălin Negreanu, de a o incinera, menționând că aceasta își dorea o înmormântare fastuoasă, de impact. Incinerarea a avut loc sâmbătă, 30 martie.

„Nu îmi vine să cred că Zina Dumitrescu a fost incinerată! E dureros! Îmi aduc aminte că atunci când vorbeam despre finalul ei, chiar dacă era macabru și nepotrivit, mai în glumă, mai în serios, ea ne spunea! «Măi, mie să nu îmi faceți așa… o înmormântare oarecare, vreau să fie ceva de impact, să organizați imediat o prezentare de modă și, dacă nu sunteți în stare să faceți asta, măcar să veniți îmbrăcați corespunzător, voi, femeile, să vă luați compleuri tip Chanel, cu pălării mari, ochelari supradimensionali, de culoare neagră, iar voi, bărbații, să fiți la costum, să nu mă îngropați oricum!». Așa vorbea ea, nu am auzit niciodată că și-ar fi dorit să fie arsă și nimeni, nici măcar cei de la azil, acolo unde a stat până în ultimul moment, nu aveau habar de o astfel de decizie”, a declarat Cătălin Botezatu…

„Dacă băiatul ei, Cătălin Negreanu, a luat o astfel de hotărâre, doar el știe de ce a făcut-o! Ce am auzit, așa pe surse, ce le-a spus el celor câțiva oameni cu care totuși a comunicat a fost faptul că așa și-a dorit el! A vrut să fie doar el singur cu ea și, mai departe, după ce o va incinera, o să ne spună unde va fi urna și, abia atunci, vom putea să mergem să îi aprindem o lumânare și să îi aducem și un ultim omagiu! În concluzie, nu putem să facem speculații gratuite! Cert este doar că, în ciuda faptului că s-a produs așa… o incinerare rapidă, într-o mare secretomanie, meritam atât noi, cât în special ea, o ceremonie mai fastuoasă! Repet, meritam să știm mai multe lucruri și mai concrete, nu să dăm telefoane, să încercăm să aflăm pe toate căile ce se întâmplă. Zina Dumitrescu a fost incinerată, dar ea nu merita asta. Fiecare dintre noi avem un final și, cel puțin, în cazul Mamei Zina, ne așteptam la un sfârșit, fiindcă, ea nu mai voia să lupte, renunțase la viață, din motive personale, dar, repet, acest lucru nu însemna că nu trebuie să o omagiem și să nu îi facem o înmormântare așa cum trebuie”, a adăugat acesta.

Sursa: wowbiz.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news