Irinel Columbeanu o duce din ce în ce mai rău pe planul financiar. Datoriile s-au acumulat, iar acum riscă să rămână fără apă caldă.
Cândva era unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, dar în timp averea sa s-a risipit, în prezent ajungând să se confrunte cu probleme mari.
Acesta a acumulat datorii, iar în această lună este posibil să i se taie apa caldă.
Irinel Columbeanu a renunțat la „palatul de la Izvorani” și s-a mutat anul trecut, în toamnă, cu chirie într-un apartament cu două camere situat într-un cartier rezidențial.
În urmă cu circa zece ani, Irinel Columbeanu avea în cont zeci de milioane de euro.
Fostul milionar nu locuiește singur, ci împreună cu iubita sa tinerică pe nume Oana.
Acesta nu își mai permite nici mașini luxoase, ca pe vremuri, ci conduce acum un autoturism Opel la mâna a doua.
Se pare că Irinel Columbeanu are datorii foarte mari la bănci, motiv pentru care toate bunurile sale i-au fost executate, iar aici intră și vila de la Izvorani unde a locuit cu Monica Gabor când erau căsătoriți, potrivit Click!.
Datoriile pe care le are la întreținere însumează 1.500 lei, ceea ce înseamnă că de mai multe luni nu și-a mai permis să le achite…
Astfel, în cazul în care nu le va achita în curând, este foarte posibil să rămână fără apă caldă.
Sursa: spynews.ro