Cele mai bune seriale din toate timpurile

Share

Cele mai bune seriale apărute, mai vechi sau mai noi, alese după anumite genuri, vă sunt prezentate în rândurile de mai jos.

Cele mai bune seriale

Cele mai bune seriale din toate timpurile vă stau la dispoziție și sigur veți găsi cel puțin unul care să vă fie pe plac!

Cele mai bune seriale SF

Unele dintre cele mai bune seriale SF ale tuturor timpurilor au reușit să adune milioane de fani de pe tot Globul. Vom începe cu un serial destul de recent apărut pe sticlă, și anume Stranger Things. Deși momentan are doar două sezoane complete, acest serial a avut un succes răsunător în rândul iubitorilor acestui gen, iar faptul că acțiunea se învârte în jurul unui grup de copii a atras și mai mult criticile pozitive ale publicului. Este catalogat ca fiind unul dintre cele mai bune seriale SF de la ora actuală.

Un alt serial pe care putem să-l includem fără rețineri în top „cele mai bune seriale” este cu siguranță Game of Thrones. Intriga complexă a poveștii, personajele create și peisajele superbe ce apar de-a lungul sezoanelor i-au asigurat locul printre cele mai bune seriale din lume și unul dintre cele mai vizionate! În aprilie 2019 apare ultimul sezon al acestui serial extraordinar și, dacă nu l-ați văzut până acum, nu mai stați pe gânduri! Vă va plăcea cu siguranță!

O altă producție care poate fi inclusă în top „cele mai bune seriale” din acest gen este, cu ușurință, The Walking Dead, un serial care urmărește povestea unui grup de oameni care luptă pentru supraviețuire după ce a avut loc un fel de catastrofă a cărei cauză nu se cunoaște și care transformă în zombie oamenii decedați. Serialul zugrăvește extrem de bine viața unor oameni normali, care se schimbă radical după ceea ce se poate numi sfârșitul omenirii așa cum o cunoaștem. Producția nu duce lipsă de acțiune, situații-limită și răsturnări de situații care cu siguranță vă vor ține cu sufletul la gură. De asemenea, a fost votat drept unul dintre cele mai bune seriale actuale.

Dacă vă place ideea de filme cu vampiri și sunteți amatori ai acestui tip de SF, atunci cu siguranță veți fi cuceriți de un alt serial care a reușit să-și câștige un loc în top „cele mai bune seriale”, și anume True Blood. În centrul acțiunii se află protagonista, o fată modestă, chelneriță într-un local mic din orășelul unde trăiește și un vampir care se îndrăgostește de ea. Între cei doi începe o poveste de dragoste presărată cu obstacole, iar firul poveștii urmărește evoluția relației dintre ei, până la sfârșit. Nu vrem să dăm mai multe detalii, mai bine vă uitați singuri, pentru că este unul dintre cele mai bune seriale SF.

Cele mai bune seriale de acțiune

La categoria „cele mai bune seriale de acțiune” ar fi atât de multe de prezentat, încât nu ar ajunge probabil zece pagini. În schimb, am ales cele mai bune seriale dintre cele mai bune, care sigur vă vor captiva!

Unul dintre ele este cu siguranță Nikita. Deși este mai vechi, nu cred că poate uita cineva protagonista blondă care luptă cu numeroși răufăcători, pentru supraviețuire și dreptate. Cei care l-au văzut, mai mult ca sigur vor dori să-l revadă cu drag, iar cei care nu l-au văzut nu știu ce pierd! Realizat la sfârșitul anului 1997 și continuat până la începutul anilor 2000, este unul dintre cele mai bune seriale de acțiune, iar personajul principal a făcut furori în rândul bărbaților. Oricum merită să vedeți acest serial și pentru acțiunea în sine, nu doar pentru actriță. Enjoy!

Un alt serial care este considerat unul dintre cele mai bune seriale este Vikings. Pentru iubitorii vremurilor de altă dată, de demult, în vremea în care vikingii erau la putere, acesta este serialul perfect. Personajele, îmbrăcămintea, corăbiile și peisajele fac din acest serial unul extraordinar de interesant. Acțiunea și intriga merg mână în mână și veți fi cuceriți de puterea protagoniștilor! Merită urmărit și sigur nu veți regreta că i-ați acordat o șansă!

Dacă vă plac motocicletele, hainele din piele și muzica rock, atunci serialul Sons of Anarchy vă va plăcea la nebunie. Pe parcursul a șapte sezoane încărcate de acțiune și, uneori, violență dusă la extrem, această producție a reușit să fie numită unul dintre cele mai bune seriale de acțiune. Coloana sonoră a tuturor sezoanelor este perfect inclusă în producție, iar motoarele grupului care poartă numele serialului vă vor lăsa fără glas. Personajul principal conduce un așa-zis club de motocicliști și încearcă din răsputeri să aducă grupul pe calea cea bună și să facă doar afaceri legale. Rămâne să aflați voi dacă reușește sau nu. Inclusiv datorită coloanei sonore de excepție este considerat unul dintre cele mai bune seriale.

Un alt serial prezent în topul „cele mai bune seriale”, este, fără dar și poate, Prison Break. Această producție apărută în 2005 spune povestea protagonistului arătos care jefuiește o bancă pentru a intra în închisoarea în care se află și fratele său. La un moment dat, începe să pună la cale un plan elaborat pentru a evada, iar de acolo suspansul și acțiunea ating cote maxime. Este un serial excepțional, care s-a bucurat de un succes uriaș la momentul apariției la început pe internet, apoi pe micile ecrane. Cine a văzut acest serial vă va spune cu siguranță că este unul dintre cele mai bune seriale din ultimii ani!

Tot la capitolul „cele mai bune seriale” de acțiune putem include producția Relic Hunter. Realizată în anul 1999, povestea urmărește o profesoară de istorie care este mereu implicată în tot felul de aventuri, în timpul expedițiilor sale, în căutarea de artefacte și antichități…

Aceasta împreună cu asistentul ei fidel au de înfruntat numeroase situații periculoase și garantat niciun episod nu vă va face să vă plictisiți, mai ales dacă gustați genul acesta de acțiune care se întâmplă în mare parte în Egipt și în numeroase alte zone încărcate de istorie și de mister. Un plus pentru domni va fi cu siguranță frumoasa actriță Tia Carrere, cea care are rolul principal în acest serial!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente