Ne-am creat un obicei din a judeca totul și pe toată lumea. Ne dăm cu părerea în orice și despre oricine, parcă ne place cumva să trăim viața altora, să ne petrecem timpul evaluând realizările și eșecurile oamenilor din jur.
Nu realizăm că judecând pe altcineva, ne judecăm, de fapt, pe noi înșine. Și nici faptul că lumea ar fi cu siguranță mai bună dacă fiecare dintre noi s-ar rezuma la viața sa, fără a mai simți nevoia să privească „în grădina celorlalți”.
Astfel că, departe de acest ideal, continuăm să ne potolim setea de a ști tot ce se întâmplă în jur, să vedem, să analizăm, să emitem opinii, judecăți de valori. Toate acestea însă sunt considerente care nu au legătură cu realitatea, ci doar cu modul nostru de a o percepe.
Suntem ironici, răutăcioși, duri și, implicit, ne credem superiori, nerealizând că, de fapt, tot ceea ce gândim sau spunem despre ceilalți reflectă doar nivelul propriei conștiințe. De aceea se și spune că „fiecare oferă ceea ce poartă în suflet”, iar acest lucru nici nu mai are nevoie de alte comentarii.
Însă, dacă tot alegem să judecăm, măcar să o facem în scop nobil, dacă putem spune așa. Să încercăm să privim dincolo de aparențe și să contribuim, câtuși de puțin, la schimbarea situației, atât cât ține de noi înșine și, bineînțeles, în limitele care ne sunt permise. Să manifestăm compasiune și înțelegere și să dovedim existența dorinței de a ajuta, de a ne face utili, dacă situația o cere.
Haideți să înlocuim, așadar, răutatea, bârfa și judecata nefondată cu empatie, blândețe și generozitate.
Să încercăm să ne schimbăm pe noi înșine, nu pe ceilalți. Exemplul personal este, fără doar și poate, cel mai puternic și cu adevărat eficient. Toate încep cu un prim pas și, dacă decidem să îl facem noi, ne vor urma și ceilalți, iar încercarea de a atrage binele și armonia în viețile noastre nu va rămâne fără rezultat…
