Cheloo este jurat la emisiunea iUmor și, prin umorul său sarcastic, reușește, de cele mai multe ori, să inducă în eroare concurenții.
Recent, juratul a încercat să-l facă pe un concurent să deosebească personalitatea lui din viața de zi cu zi de rolul pe care-l interpreta pe scenă.
Bobi Dumitraș a ales pentru numărul său de stand-up un subiect legat de copilăria și mama sa. Jurații, însă, nu au fost deloc impresionați de povestea tânărului, mai ales când au aflat că el a compus versurile pieselor formației Fără zahăr. Mihai Bendeac a încercat imediat să-i explice concurentului că glumele sale, care l-au făcut celebru, erau mult mai bune de folosit decât încercarea de a deveni un alt personaj…
Cheloo a intervenit și el în discuție, spunându-i concurentului că personalitatea sa trebuie să difere ca să impresioneze cu adevărat, dându-se drept exemplu chiar pe el însuși: „Cătălin este foarte util și foarte binevenit acasă. Cheloo e apreciat și cunoscut când ies pe ușa casei. Dar nu-l duc pe Cheloo acasă, că iese dezastru, și nu îl scot pe Cătălin în lume”, a explicat juratul.