„Contesa Digitală” Ana Morodan a vorbit despre diagnosticul crunt pe care l-a primit

Share

Ana Morodan, cunoscută în mediul online și showbiz drept „Contesa Digitală”, este una dintre cele mai puternice femei din spațiul public.

De curând, aceasta a vorbit despre diagnosticul crunt pe care l-a primit acum ceva timp și,

cu toate că între timp s-a recuperat, încă îi este greu să vorbească despre perioada delicată prin care a trecut.

Ana Morodan a recunoscut că s-a aflat la un pas de sinucidere și a cerut ajutorul specialiștilor.

Aceștia au diagnosticat-o cu anxietate severă și depresie moderată.

„Contesa Digitală” a povestit despre drama sa, fiind invitată în cadrul unei emisiuni de televiziune.

„M-au diagnosticat cu anxietate severă și depresie moderată.

Mi-au spus: «Trebuie să îți dau tratament medicamentos». Eu am spus că nu iau așa ceva.

Toate aceste lucruri mici, cosmetică, unghii, pe care am început să le fac, (…) plecam cu senzația că am făcut ceva pentru mine.

Am înțeles că nu îmi ridică nimeni statuie. Nu moare nimeni dacă nu pot să fac campania asta.

Am un motto, (…) eu n-am ajuns până aici doar ca să ajung până aici.

Am două variante: ori mă ridic, ori s-a terminat povestea. Și n-am muncit atât doar ca să se termine povestea…

A fost un an în care a trebuit să învăț abecedarul respectului de sine.

Am crezut că nu mai apuc 2019. (…) Știi cum e? Simți că îți pleacă rațiunea.

Am sunat la spitalul 9 și le-am spus să mă interneze. (…) Mi-au spus că nu e cazul, sa merg acasă.

Am insistat, am spus că plătesc în plus.

Foarte mulți tineri se confruntă cu asta și e important să le spunem că toți trăim așa ceva la un moment dat sau altul

și că se poate ieși din ea” a declarat Ana Morodan în cadrul emisiunii respective…

Sursa: wowbiz.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente