Home Stiri Mondene Cristina Bălan, câștigătoarea de la Vocea României, mesaj emoționat despre gemenii ei bolnavi de sindromul Down

Cristina Bălan, câștigătoarea de la Vocea României, mesaj emoționat despre gemenii ei bolnavi de sindromul Down

autor Elena Yvette
Data publicării: Data actualizării: 1,K views
https://yve.ro/wp-content/uploads/2017/02/cristina-balan-castigatoarea-de-la-vocea-romaniei-mesaj-emotionat-despre-gemenii-ei-bolnavi-de-sindromul.jpg

Cristina Bălan are gemeni, doi băieți în vârstă de trei ani. Din păcate, aceștia au fost diagnosticați cu sindromul Down, ceea ce îi face pe cei mici dependenți de mama lor.

cristina-balan-castigatoarea-de-la-vocea-romaniei-mesaj-emotionat-despre-gemenii-ei-bolnavi-de-sindromul

Cristina Bălan nu a ascuns niciodată că gemenii ei au fost diagnosticați cu sindromul Down. Ba mai mult, aceasta a încercat să fie o voce pentru părinții care se află în aceeași situație ca ea.

„După ce am născut, singura indicație primită a fost să fac teste genetice. Consiliere psihologică? Utopie! După ce am făcut testele, medicul care ne-a comunicat rezultatele, un cunoscut medic de altfel, ne-a spus sec că copiii au trisomia 21 și să ne orientăm spre instituții speciale, în viitor. Atât. Cinic.

Nimic în plus. A, ba da, s-a enervat când am spus că SD nu e o boala, ci o condiție genetică. El o tot dădea că copiii sunt bolnavi de SD. Încă aștept tratamentul… Însă atitudinea glacială, aroganța și indiferența acestui medic este simptomatică pentru tot sistemul medical românesc, cu puține excepții. Faptul că cei mai mulți medici sunt slab informați cu privire la acest sindrom ne pune, pe noi, părinții și rudele, în situația de a ne informa singuri”, a scris artista pe pagina ei de Facebook.

Cristina Bălan a mai adăugat că la noi în țară nu există profesioniști care să lucreze cu astfel de copii.

„În țările civilizate există personal calificat, însoțitori, terapii gratuite, consiliere psihologică gratuită pentru părinți și copii, informare continuă de calitate și actualizată, tot felul de facilități pentru incluziune socială etc.

În România, un părinte de copil cu SD nu mai poate munci. Renunțând la locul de muncă, dispare o sursă de venit. Copilul necesită terapii și tratamente. Vă spun cu mâna pe inimă ca e o luptă să găsești terapeuți buni și instituții unde să mergi la terapii de calitate. Centrul Robănescu este unul în care se pot face anumite terapii (kinetoterapie, ergoterapie, parcă și terapie ocupațională), dar numai pe perioade scurte (sesiune de 10 zile), apoi pauză de câteva luni (2-3), dacă vrei ambulatoriu și nu te internezi (vreți poze din centru?). Asta în condițiile în care terapiile trebuie susținute constant, mai ales în primii ani de viață. În alte centre se practică un fel de gimnastică medicală, nu kinetoterapie. Dezamăgitor și sordid în multe astfel de centre. Te deprimi numai călcându-le pragul”, a mai adăugat Cristina Bălan…

Abonează-te pe:Yve.ro news

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

Politica de confidențialitate