Cristina Cioran a oferit de curând un interviu în care a vorbit despre cariera sa în televiziune. Aceasta a făcut dezvăluiri în privința emisiunii Acces Direct, dar a oferit și detalii ce țin de sfaturile pe care le-a primit de la Simona Gherghe.
Cristina Cioran va reveni în postura de prezentatoare TV, dar va prezenta o altă emisiune, ce se va difuza începând cu această vară. Noua emisiune va fi culinară și se va numi Gazda perfectă. Acum se îndreaptă spre o emisiune cu un format diferit față de cel cu care fusese învățată, dar nu a uitat ceea ce a învățat din experiența pe care i-a oferit-o emisiunea Acces Direct. Aceasta a dezvăluit că în pauza în care a lipsit de pe micul ecran a trecut printr-o situație dificilă: făcuse depresie. „Mi-a fost foarte dor, să ştii. Eu vin după o pauză autoimpusă cumva, după ce în urmă cu doi ani familia mea a trecut printr-un moment dramatic: mătușa şi bunica mea au murit la distanţă de două luni una de alta, mătuşa mea după o grea suferinţă în spital. După asta, nu mi-am mai dorit nimic, nu mai puteam să le zâmbesc oamenilor. Am suferit atunci o depresie, nu mi-e ruşine să recunosc asta, după care întâmplarea face că, spre sfârşitul anului trecut, să-mi doresc din nou un proiect în televiziune. Şi ştii cum a fost? Când a sunat telefonul pentru a mi se propune să dau probă pentru «Acces Direct», am ştiut că ăsta e proiectul aşteptat, fără să fi dat proba, aşa am simţit. Şi mi s-a părut wow. Cred că dacă îţi doreşti ceva cu tot sufletul, universul lucrează pentru tine şi Dumnezeu îţi apropie nişte piese pe care tu trebuie să le uneşti”, a declarat Cristina Cioran.
„Nu m-am gândit la proiectul ăsta (n.r.: «Acces Direct»). Dar ştii când m-am gândit? Când ştiam că urmează să nască şi mă întrebam cine o va înlocui. La sarcina anterioară, venise Mirela Vaida în locul ei, dar de data asta se nimeriseră să fie amândouă însărcinate în acelaşi timp. Acum, Simona a plecat pe 16 martie în concediul de maternitate, iar eu cu două săptămâni în urmă eram plecată într-o vacanţă în Italia şi mă uitam întâmplător la TV, la o emisiune similară făcută de italieni. Şi nu ştiu de ce am făcut o legătură între Barbara, care prezenta emisiunea aia, şi Simona şi m-am văzut şi pe mine în formula asta. Două zile mai târziu, am fost sunată că am luat proba pentru «Acces Direct»”, a adăugat aceasta.
„E foarte greu să te detaşezi. Asta mi-a spus Simona Gherghe la ultima noastră întâlnire: «Să te detaşezi!». Uneori reușesc, alteori nu pot. Pe mine mă emoționează foarte tare copiii şi bătrânii. Eu am avut o copilărie fericită şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că s-a întâmplat aşa. Dar când văd copii puși în situaţia să-şi întrețină părinţii, care sunt fie alcoolici, fie foarte bolnavi, alţii sunt agresori… Am flashbackuri cu mine mică şi mă transpun în situaţiile alea drept «ce-ar fi fost dacă». E îngrozitor!”, a mai spus frumoasa prezentatoare TV…
Surse: okmagazine.ro, playtech.ro