Cum a ajuns Văncică să interpreteze rolul lui Celentano în „Las Fierbinţi“? Actorul face mărturisiri despre piedicile care i-au fost puse!

https://yve.ro/wp-content/uploads/2016/09/646x404-6.jpg

Joacă în unul dintre cele mai urmărite seriale de comedie. Văncică, pentru că despre el este vorba, îl interpretează pe Celentano, prestația sa artistică fiind chiar una de un real succes.

646x404 (6)

Însă cum a ajuns Adrian Văncică să-l interpreteze pe Celentano? Actorul mărturisește că a refuzat un rol într-o telenovelă la Antena 1, iar apoi a ajuns la Pro TV. Inițial, Mihai Mărgineanu a fost selectat pentru rolul lui Celentano însă „cineva în discuţiile de producţie a zis «totuşi, să joci un beţiv nu e uşor nici pentru un actor, hai să mai căutăm», Mărgineanu fiind „băiat bun, talentat, cu farmec, dar cu limite în actorie, că nu e meseria lui“.

Mai apoi, producătorul Andrei Boncea l-a propus în faţa echipei de producţie, dar cineva a lansat un zvon fals despre el pentru a-i pune beţe în roate. „Boncea a aruncat numele meu, ceilalţi mă ştiau, unii mai mult, alţii mai puţin şi nu ştiu de unde, şi acum nici nu vreau să aflu, cineva acolo a zis: «Nu Văncică, o să ne încurce», «Pai, de ce?», întreabă Mimi Brănescu. «Pentru că pleacă în Anglia cu tot cu familie, se mută acolo»“, a relatat Văncică.

Însă, în cele din urmă, Văncică a ajuns la ProTV cu ajutorul lui Mimi Brănescu. Iar Andrei Boncea a fost cel care l-a convins să accepte rolul: „Andrei Boncea e magistral la împachetat oamenii, exact cum trebuie să fie un producător, mă uitam la el cum mă vrăjeşte cu vorbele şi ştiam că mă vrăjeste, dar îmi şi plăcea…“

„La bani ieşeam mai bine la Antena 1 pentru că erau episoade mai multe, la Pro scria Mimi, ştiam o parte dintre actori şi aveam încredere în ei, la A1 telenovelă, la Pro comedie… Ce mai e de gândit? Pro. Şi am ales bine“, spune Văncică despre decizia sa finală.

Abonează-te pe:Yve.ro news

Postat de Elena Rădulescu

Elena Yvette Rădulescu este redactor la yve.ro și absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, unde a urmat specializarea Media, Comunicare și Jurnalism. De asemenea, Elena a urmat cursuri de prestigiu în domeniul astrologiei, precum The Astrology University și International Academy of Astrology, consolidându-și expertiza în horoscop și interpretarea astrelor. Aceste programe de formare recunoscute internațional i-au oferit cunoștințe aprofundate și tehnici avansate în astrologie, permițându-i să ofere analize precise cititorilor. Cu o pasiune deosebită pentru scris și informare, Elena s-a specializat pe categoriile horoscop, frumusețe și știri, aducând cititorilor conținut de calitate, bine documentat și captivant. Are o atenție deosebită la detalii și tendințele actuale. Articolele ei sunt apreciate pentru stilul clar și abordarea echilibrată a subiectelor, combinând cunoștințele sale jurnalistice cu expertiza astrologică pentru a oferi perspective unice și relevante.

Niciun comentariu încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *