Cum a reușit Corina Chiriac să slăbească la 67 de ani
Chiar și la vârsta de 67 de ani, Corina Chiriac se menține în formă. Vedeta a reușit să slăbească opt kilograme în doar câteva săptămâni.
Pentru a ajunge la acest rezultat spectaculos, Corina Chiriac și-a format un meniu ce include carne de orice fel, salată verde, salată de varză sau altfel de salate de vară…
Vedeta se declară mulțumită și afirmă faptul că după ce a reușit să slăbească aceste opt kilograme, reușește să poarte din nou ținutele din tinerețe.
Elena Yvette Rădulescu este redactor la yve.ro și absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, unde a urmat specializarea Media, Comunicare și Jurnalism. De asemenea, Elena a urmat cursuri de prestigiu în domeniul astrologiei, precum The Astrology University și International Academy of Astrology, consolidându-și expertiza în horoscop și interpretarea astrelor. Aceste programe de formare recunoscute internațional i-au oferit cunoștințe aprofundate și tehnici avansate în astrologie, permițându-i să ofere analize precise cititorilor.
Cu o pasiune deosebită pentru scris și informare, Elena s-a specializat pe categoriile horoscop, frumusețe și știri, aducând cititorilor conținut de calitate, bine documentat și captivant. Are o atenție deosebită la detalii și tendințele actuale. Articolele ei sunt apreciate pentru stilul clar și abordarea echilibrată a subiectelor, combinând cunoștințele sale jurnalistice cu expertiza astrologică pentru a oferi perspective unice și relevante.
Niciun comentariu încă