Octavia Geamănu va deveni, în curând, mămică pentru prima dată. Prezentatoarea de la Antena 1 și Marin Ionescu vor avea un băiețel, pe care au ales să îl cheme Andrei.
„Este bine, este sănătos, are 2,5 kilograme”, a spus Octavia Geamănu într-un interviu pentru Antena Stars.
„Sunt ok, sunt în grafic. În primele două luni de sarcină eram destul de speriată de ideea că trăiam pentru prima dată senzaţia de foame şi de «Aoleu, mă roade stomacul din oră în oră», ceea ce era cu totul nou pentru mine şi am zis: «Dacă eu o să o ţin tot aşa, până la final cu siguranţă o să pun vreo 30 de kilograme». Bine că m-am reglat din luna a treia”, a povestit prezentatoarea. „Cum eu voi fi nevoită să îmi întrerup tratamentele pe care le iau cu ceva timp înainte, mai mult spre cezariană voi merge”, a mai adăugat Octavia Geamănu.
Elena Yvette Rădulescu este redactor la yve.ro și absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, unde a urmat specializarea Media, Comunicare și Jurnalism. De asemenea, Elena a urmat cursuri de prestigiu în domeniul astrologiei, precum The Astrology University și International Academy of Astrology, consolidându-și expertiza în horoscop și interpretarea astrelor. Aceste programe de formare recunoscute internațional i-au oferit cunoștințe aprofundate și tehnici avansate în astrologie, permițându-i să ofere analize precise cititorilor.
Cu o pasiune deosebită pentru scris și informare, Elena s-a specializat pe categoriile horoscop, frumusețe și știri, aducând cititorilor conținut de calitate, bine documentat și captivant. Are o atenție deosebită la detalii și tendințele actuale. Articolele ei sunt apreciate pentru stilul clar și abordarea echilibrată a subiectelor, combinând cunoștințele sale jurnalistice cu expertiza astrologică pentru a oferi perspective unice și relevante.
Niciun comentariu încă