Dana Rogoz, pe mâna medicilor din Sri Lanka! Sarcina actriței este în pericol?

Share

Dana Rogoz, în vârstă de 34 de ani, se află cu familia în vacanță în Sri Lanka, dar nu își neglijează sănătatea, cu atât mai mult cu cât va aduce pe lume cel de-al doilea copil.

Frumoasa actriță a dezvăluit de curând faptul că este din nou însărcinată și va avea fetiță care se va naște în luna mai.

Îndrăgita șatenă este în culmea fericirii și își ține fanii la curent cu fiecare detaliu important ce ține de felul în care evoluează sarcina sa.

Astfel, le-a împărtășit prietenilor săi virtuali cum a decurs controlul de rutină pe care i l-au făcut medicii din Sri Lanka.

Totul a decurs cum nu se poate mai bine în ceea ce privește sarcina sa, dar, pentru a scăpa de orice dubii, a preferat să se asigure că totul este în regulă.

Astfel, a aflat de la medic că sarcina sa este în stare perfectă și decurge așa cum ar trebui, astfel că, la auzul acestui rezultat, un zâmbet mare i s-a așternut pe chip.

„Am fost la doctor în Tangalle, pentru un control de rutină.

Fetița e sănătoasă și în mod sigur îi priește vacanța. Am ieșit de acolo cu un zâmbet până la urechi.

I-am promis medicului că vom reveni în Sri Lanka și cu ea, declarație care l-a făcut și mai fericit”, a dezvăluit Dana Rogoz prin intermediul contului său de Instagram…

Aceasta și soțul său au mers și la începutul anului trecut în Sri Lanka.

Sursa: libertatea.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news