Home Stiri Daniel Pavel vorbește despre despărțirea de mama copilului său

Daniel Pavel vorbește despre despărțirea de mama copilului său

autor Mirela
127 vizualizari

Daniel Pavel are un fiu în vârstă de 17 ani pe nume Anton, dar acest lucru nu i-a garantat o relație pentru totdeauna cu mama acestuia. De curând, prezentatorul de la PRO TV a vorbit despre momentul în care s-a despărțit de cea alături de care a adus pe lume un copil.

„Cu Anca s-a terminat pentru că a fost distanța, au fost și opțiunile ei… Pentru că am vrut eu și pentru că nu ar fi vrut ea… să spunem așa. Am plecat eu și am plecat provocând durere și suferință și, da, nu e o chestie onorabilă a vieții mele. Iertarea e un proces firesc, continuu, știm că iartă femeile, nu uită. Ea e în proces, să spunem, de refacere a vieții. E o luptătoare, proiectul ei de viață este copilul, dar, în același timp, este o femeie vibrantă, caldă, un prieten minunat și merită pe cineva pe măsura ei.

Sunt convins că mulți dintre cei care ne citesc acum înțeleg foarte bine ce spun și că ce pare cumplit de suportat la un moment dat este, de fapt, o lecție din care te ridici mult mai puternic. Am trăit cu fosta parteneră atât de mult și de multe, intens, un întreg univers propriu de cuplu. Dar toate au devenit trecut, însoțite de uitarea vindecătoare aferentă”, a spus acesta pentru cei de la libertatea.ro.

Anul trecut, după doar două luni de când și-a cerut iubita în căsătorie, Danie Pavel a anunțat că s-au despărțit. „Priorități și opțiuni de viitor diferite ne-au plasat pe drumuri separate pe Marina și pe mine, astfel încât nu mai formăm o pereche. Se întâmplă în viața noastră, a tuturor, ca realitatea să ne pună în fața unor alegeri. Marina a fost și este pentru mine o rara avis, iar anii petrecuți împreună au fost plini de trăiri speciale, am adunat amândoi o mare de experiențe, emoții și amintiri comune care ne-au îmbogățit viața amândurora”, a spus prezentatorul pentru wowbiz.ro…

Sursa

Sursa

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies