De ce apar şi cum scăpăm de punctele negre

Share

Nu dor, nu sunt o problemă gravă de sănătate, însă din punct de vedere cosmetic punctele negre sunt o adevărată corvoadă, dificil de îndepărtat. Există totuşi remedii la-ndemână, care pot reduce mare parte din petele negre care apar în special pe nas. Aflam din acest articol de ce apar şi cum scăpăm de punctele negre.

De ce apar şi cum scăpăm de punctele negre

Ce sunt punctele negre şi de ce sunt atât de greu de scos, dar mai ales de ce au obiceiul supărător să reapară? Chiar dacă reuşim să eliminăm o parte din ele, nu trebuie să ne bucurăm prea mult. Cele mai multe se formează din nou şi, astfel, suntem nevoiţi să ducem o luptă nesfârşită cu ele.

Din păcate, când nuanţa tenului este foarte deschisă punctele negre devin o adevărată problemă estetică, imposibil de mascat cu creme, fond de ten, corectoare.

De ce apar punctele negre:

-Mai frecvente la tenul gras

Punctele negre apar de regulă din cauza dilatării porilor, care crează mediul potrivit pentru acumularea secreţiei abundente de sebum. Specialiştii în dermatologie explică faptul că terminaţiile glandelor sebacee ajung până la suprafaţa pielii, timp în care sebumul produs se oxidează în contact cu aerul şi rezultă o culoare închisă.

Citește continuarea articolului pe CLICK SANATATE


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news