Cu fiecare zi ce trece, vedem, auzim și asistăm la suferințe parcă din ce în ce mai mari. La durere, la încercări de tot felul, nefericire, lacrimi, la oameni care cad pradă neputinței și disperării.
De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Dumnezeu are, de fapt, un plan cu noi? Și, dacă da, care este acesta? Și de ce permite suferința noastră? De ce nu îi pune capăt? O serie de întrebări la care tot încercăm să găsim răspunsuri.
Mulți dintre reprezentanții creștinismului tradițional sunt incapabili să ofere vreo explicație concretă în acest sens. Să motiveze scopul suferinței oamenilor de pretutindeni. Majoritatea aleg teoria conform căreia Adam și Eva (creația perfectă a lui Dumnezeu) au căzut în păcat, diavolul dejucând astfel planul divin inițial.
Cea mai populară idee însă este aceea că dorința lui Dumnezeu este de a ne redresa, de a ne redirecționa spre calea cea dreaptă, însă răul continuă să se opună, să lupte împotrivă, încetinind astfel sau chiar dezechilibrând acest plan.
Poate că adevăratul răspuns este acela pe care îl regăsim chiar în Deuteronom 8, cuvintele lui Dumnezeu fiind:
„Te-am ajutat să înveți ce este umilința. Te-am învățat să te desprinzi de Mine. Și te-am învățat că mâncarea nu este totul în viață. Am fost precum un Tată care își formează fiul. Este un mod de a vedea suferința dintr-un alt unghi. Acum te voi face să trăiești într-o lume mai bună. Vei avea mai mult decât ceea ce ai avut înainte.”
Să medităm, deci, asupra acestora. Vom găsi cu siguranță răspunsul, la un moment dat, poate chiar în noi înșine…
