Invitată în cadrul unui podcast, Delia a vorbit despre momentul în care a decis să plece de acasă. Se pare că părinții ei au fost atât de stricți, încât nu a mai suportat și s-a mutat cu chirie, dar s-a întors rapid, totul din cauza zvonurilor care începuseră să circule prin vecini.
„Eu nu aş vrea să fiu un părinte cum erau părinţii mei, spartani. Erau prea autoritari, aşa era pe atunci. Mă certau din orice, pentru o notă la şcoală, orice. Bine, şi eu minţeam uneori. La 18 ani, am plecat de acasă. M-a enervat mama. Era cu chestii din alea, să fii la opt acasă. Mergeam şi eu la un film, la o întâlnire. Nu făceam chestii rele.
Dar, când am făcut 18 ani, am zis: „gata, nu se mai poate, vreau să fac ce vreau”. Mi-am făcut bagajele de faţă cu ea şi am ieşit pe uşă, dar am uitat să-mi iau banii. Aveam nişte bani strânşi de la concerte, îi pusesem eu deoparte. M-am întors după ei. Am stat o lună cu chirie şi m-a sunat mama să mă întorc, că vorbesc vecinii aiurea”, a spus Delia în cadrul unui podcast, conform celor de la playtech.ro.
În continuare, soția lui Răzvan Munteanu a vorbit și despre momentul în care va aduce pe lume primul său copil. „Am frici! Mi-e teamă, dar mi-aş dori o fetiţă! E o lume nesigură, nu-mi place lumea în care trăim. Să aduci pe lume un suflet nevinovat în nebunia asta, pe care o trăim cu toţii, nu mi se pare prea ok. Am multe temeri, deşi cred că aş fi o mamă extraordinară. Îmi dau un răgaz cât se mai poate”, a mai spus jurata de la Antena 1, potrivit sursei menționate anterior.