Delia și-a pus fanii pe gânduri, după ce a postat un mesaj controversat pe Instagram. Toată lumea se gândește că ziua cea mare a venit, iar Delia va aduce pe lume primul ei copil.
Pe contul ei de Instagram, artista a postat un print screen cu o melodie faimoasă de pe YouTube, mai exact, piesa lui Jeff Buckley intitulată Lover, You Should’ve Come Over. Alături de imaginea respectivă, cântăreața a scris „Nu se mai naște altul”, dar ceea ce a urmat după a ridicat multe semne de întrebare.
„Mă rog, poate doar dacă îl nasc eu”, a completat membra juriului. Cu toate acestea, Delia a spus, în nenumărate rânduri, că nu se vede în postura de mamă. „Sunt prea tânără și prea bătrână ca să am un copil. Pro ar fi că un copil îți dă un feeling bun, văd asta la Oana (n.r.: sora ei, care are doi copii). Mă bucur de nepoții mei și îmi plac foarte mult, dar lumea în care trăim nu-mi place atât de mult. Dacă aș putea, aș lua cu lingurița doar partea frumoasă din viață și i-aș da-o copilului meu, dar știu că nu se poate. Mi s-ar părea că aduc o viață curată într-o lume care nu e așa. Cumva, aș crea încă o problemă Universului”, a spus vedeta în cadrul unui interviu pentru cei de la Unica.
În cadrul unui alt interviu, aceasta a avut o reacție mult mai explozivă, fiind deranjată de aceeași întrebare: „Întrebarea asta e standard, cred că e «Made in Romania». Nu cred că oamenii de pe străzile din Londra te întreabă când faci un copil. Nu mă apasă, dar la un moment dat s-ar putea să mă «confuzeze» foarte tare. S-ar putea să nu pot să-mi dau seama dacă este cu adevărat dorința mea să fac un copil sau vreau să fac asta pentru că am crescut cu senzația că trebuie. Și eu cred că nu trebuie nimic”…