Home Fără categorie Doiniţa Oancea, amintiri neplăcute

Doiniţa Oancea, amintiri neplăcute

autor Elena Rădulescu
Data publicării: Data actualizării:
https://yve.ro/wp-content/uploads/2016/03/Doinita-Oancea-KanalD.jpg

Actriţa Doiniţa Oancea (31 de ani) a povestit în cadrul unei emisiuni TV cum a fost agresată fizic în plină stradă, de doi bărbaţi, care au bătut-o şi apoi au fugit, fără a mai putea fi pe urmă, identificaţi.

Doinita-Oancea-KanalD

Deşi această groaznică întâmplare a avut loc ziua, se pare că nimeni nu a fost dispus ca să intervină şi să o ajute. După acest nefericit eveniment din viaţa sa, Doiniţa a mai povestit că pe urmă, a luat decizia să meargă la sala luptătorului Cristi Mitrea ca să o înveţe câteva tehnici esenţiale de apărare.

Se pare că aceasta intuise ceea ce aveau de gând să-i facă cei doi indivizi, dar cu toate acestea nu a reuşit să riposteze.

 „Am simţit că vor să mă pipăie şi mi-am mutat geanta pe mâna cealaltă. I-am dat o palmă unuia dintre ei. Practic, mi-am rupt unghiile în carnea lui şi am trecut mai departe. În timp ce mergeam, el a venit din spate şi mi-a dat un pumn în ureche, cred. Am căzut şi am rămas lată, chiar acolo. Deşi, oamenii treceau pe lângă mine, nimeni nu m-a ajutat. Se întâmpla când aveam 21 de ani. Eram în zona Spitalului Colentina”, a relatat Doiniţa în cadrul unei emisiuni.

Sursa photo: instilulmeu.ro

 

Abonează-te pe:Yve.ro news

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site web

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies