Home Stiri Elena Ionescu plânge după relația cu fostul soț

Elena Ionescu plânge după relația cu fostul soț

autor Buinoschi Andreea
146 vizualizari

Elena Ionescu se numără și ea printre mamele care își cresc singure copiii. Deși a trecut printr-o despărțire dureroasă și pare să fie destul de bine, artista ar fi vrut ca acest lucru să nu se întâmple, deoarece micuțul său merita să aibă parte de o familie normală.

2

Elena și tatăl copilului său s-au despărțit, la scurt timp după ce aceasta l-a adus pe lume pe copil. De dragul celui mic, cei doi au rămas prieteni, dar, din partea artistei, încă există regrete. Elena și Dragoș fac tot ceea ce le stă în putință pentru băiatul lor, dar Elena ar fi vrut ca băiatul ei să crească într-o familie formată dintr-o mamă și dintr-un tată.

3

„Așa a vrut Dumnezeu, probabil. Mie mi-ar fi plăcut ca Răzvănel să fie la mare în altă formulă, alături de mine. Dar mă bucur că am reușit să-l aduc și pe el aici. Sunt foarte fericită pentru că el este fericit, fiind pentru prima dată când vede marea.”, a declarat fosta membră a trupei Mandinga.

4

În cadrul unui interviu acordat pentru libertateapentrufemei.ro, Elena Ionescu a vorbit despre cum experiența de la ”Exatlon” a ajutat-o să treacă peste divorțul de Dragoș. „Am intrat cu gândul de a ma regăsi pe mine după despărțirea de soțul meu, după o perioadă de un an de zile de când îmi creșteam singură copilul, după repoziționarea mea în lumea muzicală. A fost cea mai bună provocare pentru mine. Oamenii au văzut cam totul. Eram filmați 24 de ore din 24 și momentele cele mai importante au fost difuzate. A fost o competiție mai grea decât s-a văzut la televizor, pentru fiecare dintre noi. Ești rupt de lume, trăiești în junglă cu hrană putină, eu nu făceam sport de performanță și traseele erau unele dificile. Cred că am făcut față tuturor provocărilor, atât cele psihice, cât și fizice.”, a declarat aceasta.

Sursa

Sursa

 

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies