Elisabeta Lipă a fost impresionată de tatăl lui David Popovici
978
Elisabeta Lipă, supranumită și „canotoarea secolului” a fost impresionată de educația lui David Popovici.
Mai mult decât atât, Lipă a povestit cum a fost felicitată de tatăl lui David, chiar dacă nu avea nicio obligație să o facă, și a făcut-o doar din respect.
„Pe mine m-a impresionat și chiar am avut ocazia, la un eveniment, să mă întâlnesc cu părinții lui. Tatăl lui s-a ridicat, a venit la mine și a zis: <<Felicitări, doamna Lipă, pentru rezultate, eu sunt tatăl lui David Popovici>>. Eu am rămas impresionată, omul nu făcea parte din grupul cu care eram eu acolo. Și atunci avem un răspuns cu toții: ce înseamnă să ai un copil talentat și tu, ca părinte, să-l educi și către sport, și către școală.
E o idee greșită, din punctul meu de vedere, că sportivii sunt mai puțin inteligenți și că, dacă fac sport, e nenorocire, că nu mai ai ce să faci cu ei. Nu există așa ceva.
Un sportiv care nu gândește proba respectivă, pentru că aici vorbim de miimi de secundă, e <<la revedere>>. Deci avem nevoie de copii inteligenți”, a declarat Elisabeta Lipă, la emisiunea Liga Digisport.
Fosta mare canotoare este de părere că David Popovici va deveni mai mare decât este deja.
Însuși Michael Phelps, despre care nu mai trebuie să spunem nimic, doar că a câștigat 28 de medalii olimpice, a spus despre Popovici că este singurul de pe planetă care poate să scoată un timp și mai bun în proba de 200 de metri liber.
”Dacă există o persoană pe planetă care să scoată un timp de sub un minut și 42 de secunde la 200 de metri liber, David Popovici este această persoană. Puștiul a scos 46.9, 47.0, 47.0, 47.1, 47.2 la 100 metri liber în acest an. Sunt atent la toate lucrurile astea. Să văd că cineva înoată atât de eficient așa cum o face el… are mișcări foarte bune.
E doar o chestiune de timp până când David Popovici va deveni și mai puternic și va înota și mai rapid”, a spus Michael Phelps pentru NBC Sports.