Home Stiri Elisabeta Lipă: “Nu m-am gândit niciodată că pot ajunge ministru“

Elisabeta Lipă: “Nu m-am gândit niciodată că pot ajunge ministru“

autor Elena Yvette
190 vizualizari

Elisabeta Lipă a fost propusă pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului în noul guvern tehnocrat. Fosta canotoare a primit aviz favorabil din partea comisiile de specialitate din Parlament, cu unanimitate de voturi. Se pare că sportiva este văzută ca fiind cea mai bună candidată pentru şefia de la Ministerul Tineretului şi Sportului.

tnr_800x600_6426_web-elisabeta-lipa-agerpres

Preşedinte al Federaţiei de Canotaj şi al CS Dinamo Bucureşti, Elisabeta Lipă a vorbit despre propunerea pe care a primit-o din partea premierului desemnat, Dacian Cioloş.

“Mă onorează nominalizarea pentru funcţia de ministru. Am o datorie de suflet să onorez sportul românesc şi din această postură. În 24 de ani de sport am dovedit că sunt naţionalistă, că iubesc această ţară. Am plâns când am auzit imnul intonându-se. Am un regret că dintre cele şase participări la Jocurile Olimpice nu am reuşit la ultima, la Beijing, să obţin medalia de aur. De-alungul timpului am colaborat cu MTS, iar din 2004 am hotărât să mă integrez în structurile Ministerului de Interne pentru că îmi place uniforma şi performanţa pleacă întotdeauna de la ordine şi disciplină“, a spus sportiva.

Elisabeta Lipă a mai afirmat că va face tot posibilul pentru ca România să aibă o delegaţie onorabilă la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016.

“Suntem într-o perioadă importantă în sport, suntem în anul calificărilor la Jocurile Olimpice şi până acum avem doar 27 de sportivi calificaţi, un număr extrem de mic. Pe vremea mea îmi aduc aminte că eram peste 100 şi mă doare acest lucru. Voi continua proiectele prietenei mele Gabriela Szabo, sunt lucruri frumoase care trebuie continuate. Sportivii mai au o şansă de calificare la JO şi eu voi face tot ce ţine de mine pentru a ne prezenta cu o delegaţie onorabilă. Pe linie de tineret ne-am propus să organizăm dezbateri şi să organizăm competiţii sportive pentru sportul de masă, iar dintre ei să selectăm sportivi pentru marea performanţă“, a precizat canotoarea.

“Nu îmi va fi uşor, ştiu toate aceste lucruri, ştiu că trebuie să fac tot ce pot, pentru că la ce performanţe am făcut îmi doresc ca măcar jumătate din aceste performanţe să le vedem la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Nu m-am gândit niciodată că pot ajunge ministru, nici săptămâna trecută. Este o onoare pentru mine să ocup această funcţie, dar ştiu că responsabilitatea este mult mai mare“, a spus “cea mai bună canotoare a secolului al XX-lea“.

Sursa foto: Agerpres

O persoană din trei are PARAZIȚI! Ușor de verificat! Doar ridică brațul și...

Obezitatea este dușman! Ai nevoie de asta pentru a pierde 10 kg în 1 lună...

În interiorul fiecărei persoane cu papiloame, se înmulțesc helminți care îi mănâncă.

A scăpat de durerea coloanei vertebrale în 13 secunde

Uite! Slăbim fără diete! Pierzi 10 kg într-o lună, dacă înainte de culcare...

Un parazit periculos cauzează papiloame pe corp! Totuși, el poate fi distrus

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies