Feli, despre depresie: „Smiley mi-a zis că rănile se vindecă în timp”

Share

Invitată într-o emisiune TV, Feli Donose, în vârstă de 32 de ani, a făcut dezvăluiri despre perioada dificilă prin care a trecut atunci când a avut prima „tentativă” de a se muta din Timișoara în București.

Până să devină cunoscută și îndrăgită de toată lumea, să arate așa cum și-a dorit și să aibă nu doar o carieră de succes, ci și o familie minunată, cântăreața a suferit de depresie din cauza problemelor pe care le-a avut atunci când s-a mutat pentru prima dată în Capitală, când a stat zece luni. Aceasta a făcut mărturisiri despre ce a simțit în acel interval de timp și cum a reușit să treacă peste depresie.

„În prima mea tentativă de mutat la Bucureşti, am stat zece luni. M-au luat toate complexele din Univers. Toate fricile… M-am înconjurat de nişte oameni pe care am ajuns să îi admir şi mi-am dat seama că au fost proiecţii. Minciuni pe care ţi le spui tu. Când am decis să pun stop, am suferit foarte tare. M-am întors în Timişoara şi am intrat într-o depresie. Două săptămâni am stat cu jaluzele trase la geam. Nu mai voiam să aud pe nimeni. Mi se părea că toată lumea e pe interes, că vrea ceva de la mine, că nimeni nu-mi apreciază munca, că toată lumea vrea de la mine simplu, când eu nu sunt simplu. În a scrie. Eu sunt simplu, dar mult mai simplu”, a declarat Feli.

În acea perioadă dificilă, alături i-au fost Șerban Cazan (producătorul Hahaha Production) și Smiley, care i-au oferit sprijin și sfaturi…

„Până într-o zi, când m-a sunat Şerban, ca să aflu că el şi cu Smiley vorbeau şi îşi doreau de mult să lucrăm împreună. Puteam să zic «Gata, de mâine vin la studio!». Dar nu am vrut. Am vrut să-mi ling rănile, pentru că eu nu mă arunc dintr-o iubire în alta. Pentru că nu am vrut să îmi aduc fricile şi frustrările aici. Deşi, pentru că sunt om, am adus câteva. Smiley mi-a zis că rănile se vindecă în timp. Şi mi-am dat timp”, a adăugat aceasta.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news