Feli Donose, despre motivul pentru care nu vrea să arate chipul fetiței sale în fotografii

Share

Frumoasa cântăreață Feli Donose este de câteva luni fericita mamă a unei fetițe pe nume Nora Luna, dar, spre deosebire de multe persoane publice, aceasta preferă ca deocamdată să nu arate chipul copilului său în fotografii.

Faptul că artista își pozează copilul numai stând cu spatele a stârnit curiozitatea fanilor săi, care au întrebat-o de ce nu îi arată fața, pentru a o putea vedea toată lumea. Feli a oferit un răspuns neașteptat.

„De ce nu arăţi copilul tau?”, a întrebat un fan.

„Încă nu simt. Simt să mai rămân «egoistă» un pic, să mă bucur numai eu de ea. Uneori îmi doresc să o bag înapoi în burtică şi să ne iubim doar noi două”, a răspuns Feli.

Recent, Feli a publicat o poză de familie în care apare cu Nora Luna și tatăl acesteia, imagine care a emoționat pe toată lumea. Artista se simte o femeie împlinită și a adăugat în dreptul fotografiei drept descriere și câteva versuri superbe, pline de afecțiune, cu privire la familia sa minunată:

„Pe mine mă pupă Zânuţa.
Zânuţa-i pupată de tati.
Uniţi de un zâmbet plimbăm toţi trei
Iubirea-n degetele toate
Au împletit (de când a-nceput anul)
Şirag de fericire – nu mărgele.
Şi-acum eu port la gât fericirea,
În ochi şi în braţele mele.”

Într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp, Feli a recunoscut că are în plan și un al doilea copil, își dorește extrem de mult să înfieze un micuț în acest an, dar încă nu este momentul potrivit. Artista consideră că toate lucrurile se întâmplă la timpul lor…

„Ştiu că o să am un al doilea (n.r.: copil)! Şi da, îmi doresc foarte mult să înfiem un copil, dar toate la momentul potrivit. Am nişte planuri extraordinare pentru anul acesta şi Doamne ajută în toamnă să vă surprind şi să vedeţi o Feli cum nu credeați vreodată că o să vedeţi şi o să auziţi”, a spus Feli.

Sursă: spynews.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news