Gabriela Cristea a spus totul despre certurile dintre ea și Tavi Clonda. De la ce pornesc neînțelegerile dintre ei

Share

Chiar dacă formează unul dintre cuplurile din showbizul românesc care sunt cel mai bine sudate, Gabriela Cristea și Tavi Clonda nu sunt scutiți de neînțelegeri.

Tavi Clonda a oferit de curând un interviu în care a vorbit despre certurile care există în căsnicia sa cu Gabriela Cristea.

Mai exact, neînțelegerile dintre ei pornesc de la nimicuri, așa cum se întâmplă în cadrul multor cupluri.

Acesta a oferit ca exemple situațiile în care ea dorește ca el să facă pe loc ceva, pe când el trage de timp și nu se apucă imediat de lucrul respectiv, fapt care o irită pe soția sa.

De cele mai multe ori se ciondănesc din cauza felului în care au grijă de cele două fetițe ale lor, Bella Margot Victoria și Thea Iris Selena, ajungând să se contrazică și să discute.

Cei doi știu însă cum să treacă cu bine peste problemele din cuplu care apar zi de zi, astfel că în final își rezolvă toate problemele.

„Eu sunt un soţ şi un tată responsabil, dar câteodată mă ia Gabi din somn şi mă ceartă. Zice: «Iubire, nu i-ai dat siropelul fetiţei, ai uitat să faci aia şi cealaltă».

Eu sunt somnoros şi mai vreau să dorm, iar ea vorbeşte lângă mine. Evident că Gabi are dreptate, dar ştiţi cum e, se mai enervează omul…

Eu bodogăn puţin şi îmi trece”, a declarat Tavi Clonda în cadrul unei emisiuni de pe Facebook.

Sursa: spynews.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente