Gabriela Cristea și Tavi Clonda, pregătiri intense pentru nuntă și botez. Ce detalii noi au oferit

Share

De curând, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au oferit amănunte noi legate de pregătirile pe care le fac pentru cununia lor religioasă și botezul micuței Iris.

Aceștia mai au puțin până la cele două evenimente importante din viața lor și au vorbit despre ele în cadrul emisiunii Cool Summer Nights. Cei doi au fost însoțiți de fiica lor, Iris.

Gabriela Cristea a declarat că petrecerea de nuntă va fi discretă, invitați fiind doar membrii familiei și prietenii apropiați, iar evenimentul se va sărbători în grădina lor, unde au pregătit și loc de joacă pentru copii.

„Pentru că trebuie să ne ocupăm de copii, amenajăm și casa, ave multe evenimente în toamna asta.

Începem pe 24 august, ne căsătorim religios și ne-am hotărât să facem petrecerea în curtea casei noastre ceea ce a implicat așa o organizare generală.

Am pus acolo pe Instagram, avem de toate, avem un loc de joacă special pentru copii.

Am conceput un șotron la intrarea în curte, e desenat de mine” a spus Gabriela Cristea.

Vedeta a precizat faptul că meniul pe care l-a ales pentru petrecerea de nuntă este unul tradițional românesc.

„Deci 24 august facem cununia religioasă. Am făcut o probă, este aproape gata. O să mi se rupă și turta, am zis că Tavi să vină cu lăutari, cu alai.

La petrecere o s avem un meniu tradițional care se va face tot la noi în casă, eu voi fi așa un fel de bucătar șef.

O să avem sarmale! La botez va fi meniu internațional”, a mai dezvăluit Gabriela Cristea…

Sursa: spynews.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente