Ieri, Gina Pistol a urcat o fotografie pe pagina sa de Instagram, făcută în urmă cu ceva timp. Aceasta a făcut haz de necaz, spunând că, de când este mămică, nu mai are timp de nimic. Așa cum era de așteptat, mai mulți internauți au taxat-o pentru ceea ce a declarat și, ulterior, prezentatoarea de la Antena 1 le-a răspuns.
„Tot o poză mai veche. Poză făcută când aveam timp să fac 2376 de poze și să aleg UNA. Acum spun săru’-mâna dacă apuc să-mi dau, dimineața (5:40-6:00), cu apă pe față. Cam atât despre mine. Tu ce mai faci?”, a scris Gina Pistol în dreptul unei fotografii.
„Săraca de tine… ce greu este să crești copilul în tot luxul și să ai tot ce vrei pe tavă, nici nu vreau să mă gândesc ce coșmar este”/ „Nu te mai văita, o mamă nu se vaită, o mamă se sacrifică”/ „Nu te mai plânge atât! Dacă aveai trei sau patru copii, nu mai aveai timp de Instagram”, sunt câteva dintre comentariile răutăcioase pe care prezentatoarea le-a primit.
„Citind, așa, câteva comentarii de la ultima mea postare, am ajuns la o concluzie: cel mai periculos animal din lumea virtuală este omul, dar este omul ăla care este și prost, și rău. Acela e cel mai periculos”, a spus proaspăta mămică pe Instagram.
După câteva zile de când ce a născut, Gina a decis să spună public faptul că viața de părinte este extrem de grea, mai ales în primele săptămâni de viață ale copilului.
„Spuneam săptămâna trecută că mă înclin în fața mamelor pentru că e greu! Pentru mine, primele două săptămâni au fost foarte grele. Nu vreau să par mama perfectă pe Instagram, nu am de gând să fac asta și nici nu o voi face niciodată. Pur și simplu, vă spun care au fost trăirile mele. Pentru mine, primele două săptămâni au fost groaznice. Nu-mi dădeam seama ce se întâmplă…
Tot ce citisem în cele nouă luni de sarcină, tot ce mi s-a spus la spital de către moașă, de către asistente… Am pășit în casă și am uitat tot… Pentru mine a fost greu… Te uiți în oglindă și nu te regăsești deloc… E dureros când plânge și nu știi ce să faci ca să îi alini suferința și să nu mai plângă așa… Toate lucrurile astea m-au epuizat fizic și psihic”, a declarat iubita lui Smiley în urmă cu ceva vreme…