Home Stiri Gina Pistol și Smiley au împărțit sarcinile în ceea ce privește creșterea micuței lor

Gina Pistol și Smiley au împărțit sarcinile în ceea ce privește creșterea micuței lor

autor Buinoschi Andreea
112 vizualizari

Pe data de 9 martie, Gina Pistol a adus pe lume primul său copil. Cei doi și-au dorit extrem de tare să devină părinți și se implică în creșterea lui Josephine în mod egal.

Cei doi părinți vor să se implice în creșterea copilului așa cum trebuie și fiecare și-a însușit câte ceva. Gina se ocupă de alăptat și de schimbarea scutecului, iar artistul se ocupă de partea mai puțin plăcută, gazele, dar și de cântecele de care are nevoie pentru a se liniști.

„Gina este cu alăptatul, este maestră în schimbarea scutecului, eu nu. Eu mă ocup de hrănirea cu biberonul, de râgâială, deci, sunt expert aici, sunt omul de la gaze, cu liniștitul, îi mai cânt”, a declarat Smiley în propria emisiune.

La câteva săptămâni după ce a născut, Gina a mărturisit că primele zile au fost extrem de grele pentru ea. „Spuneam săptămâna trecută că mă înclin în fața mamelor, pentru că e greu! Pentru mine, primele două săptămâni au fost foarte grele. Nu vreau să par mama perfectă pe Instagram, nu am de gând să fac asta și nici nu o voi face niciodată. Pur și simplu, vă spun care au fost trăirile mele. Pentru mine, primele două săptămâni au fost groaznice. Nu-mi dădeam seama ce se întâmplă…

Tot ce citisem în cele nouă luni de sarcină, tot ce mi s-a spus la spital de către moașă, de către asistente… Am pășit în casă și am uitat tot… Pentru mine a fost greu… Te uiți în oglindă și nu te regăsești deloc… E dureros când plânge și nu știi ce să faci ca să îi alini suferința și să nu mai plângă așa… Toate lucrurile astea m-au epuizat fizic și psihic”, a spus Gina pe pagina sa de Instagram, în urmă cu aproximativ o lună…

Sursa

Sursa

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies