Iată că a venit și Rândul Oanei Zăvoranu să fie luată la rost! După ce a dat de pământ și le-a criticat pe mai toate femeile din showbiz-ul românesc, Nicoleta Dragne a decis să scoată la iveală mai multe detalii pe care actrița le ținea ascunse, după ce anumite grupuri din mediul online, presupuse ca fiind ale Oanei, s-au luat de ea și de copilul ei.
Oana Zăvoranu le-a criticat extrem de tare pe femeile care au decis să își facă operații estetice. Aceasta a declarat că singura ei intervenție este la sâni, însă Nicoleta, fosta ispită de la Insula Iubirii, a spus adevărul despre actriță, postând mai multe declarații ale medicului care a operat-o.
„În momentul în care a venit la mine, Oana era o fată frumușică, albă și extrem de simpatică. A vrut să își facă niște intervenții pentru că avea niște complexe la nivelul picioarelor. Prima operație pe care i-am făcut-o a fost în trei etape: o liposucție la genunchi, o liposucție la coapse și apoi un transfer de grăsime la gambe. I-am îngroșat gambele care erau foarte subțiri. A doua operație a fost la șold. Oana era foarte deranjată de fleul în care arăta, se considera grasă și a vrut neapărat să fie băț. M-am conformat și i-am scos grăsimea inestetică din șolduri.
Pentru cei care nu știu, I-am făcut Oanei intervenții și la nivelul feței. A venit să îmi spună că nu e mulțumită de nimic și să îi fac ceva. I-am pus fire în obraz, un lifting cu fire, astfel că obrazul nu i-a mai căzut de la nopțile nedormite și de la alimentația haotică. Nu a fost mulțumită numai de lifting, așa că i-am pus și botox la nivelul ochilor”, a spus medicul Marek Vâlcu.
Cu toate acestea, Oana a vorbit doar despre operațiile la sâni, fără a menționa nimic de celelalte. „Mi-am făcut a 9 a operație la sâni, ca să ajung ca la început, naturală, fără silicoane, cu sâni de adolescentă și mi-a ieșit! Sunt în situația în care pot iniția un nou trend al femeilor naturale, care nu au nevoie să se umple de plastic pentru a fi frumoase. Consider că în prezent exista tendința total gresită, de a își face toate, operații care să le deformeze nejustificat. Silicoane ca pepenii, talie mai subțire ca a unui somalez, și fund lat, mare de vadana. Un corp armonios cu umerii svelți, talie de bun simț și fund mic, frumos, mai puțin lat decât umerii, este exact ce place ochiului normal și minții nepoluate”, a declarat artista, în urmă cu ceva timp, confom celor de la spynews.ro.