Mihaela Buzărnescu a fost invitată în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță și a fost supusă unei provocări interesante. Aceasta a trebuit să spună ce părere are despre mai mulți jucători de tenis, printre care s-a numărat și Simona Halep.
„Ana Bogdan, determinare. Irina Begu, ambiție. Monica Niculescu este o luptătoare, ca să nu zic câine, pe teren. Serena Williams, tigroaică. Simona Halep, pasiune. Sorana Cîrstea, longevitate.
Roger Federer, the one. Horia Tecău, super băiat. Marius Copil, funny. Victor Hănescu, fairplay. Rafael Nadal, fiară. Novak Djokovic e între Nadal și Federer. L-aș descrie talentat. Ba nu, barbar”, a spus Mihaela Buzărnescu în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
În urmă cu ceva timp, Ion Țiriac a vorbit despre meciurile Simonei Halep, declarând că nu dă totul pe teren.
„Trebuie să spun «Bravo!». I-am și spus «Bravo!». Nu a jucat nici pe departe cel mai bun tenis, dar, la fel ca întotdeauna la ea, capul e mai tare decât picioarele. A stat acolo și a câștigat un titlu. Ea n-a jucat extraordinar la Praga, dar Halep e Halep, n-ai ce să-i faci.
Frumos ar fi ca tenisul să nu se termine după Halep. Ea e o jucătoare care poate să mai joace cu posibilitățile ei, nu atât fizice, cât morale, încă cinci-șase ani buni. Atenție! Halep e o jucătoare diversă. E profesionistă în teren, dar, în afara lui, este o ființă, o femeie normală. Își vede de familie, își vede de distracție. E viața ei, nimeni nu poate s-o influențeze. N-aș vrea să se termine tenisul după Halep.
Halep s-a format la 14-15 ani. Atunci, dacă ea punea mai mult accent pe pregătirea fizică, ar fi fost mult mai solidă. E o fată extraordinar de rapidă, cu un talent deosebit, însă fizicul ei nu rezistă atât cât îi rezistă capul. Voința o duce mult mai departe decât fizicul”, a spus Ion Țiriac pentru GSP…