Iată ce salariu are Oana Zăvoranu la Primăria Sectorului 5!

Share

După ce a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a anunțat că a fost angajată de către Piedone, Oana Zăvoranu a făcut același lucru din nou, când a mărturisit că, în ciuda așteptărilor, nu este angajata primăriei.

„Cu zâmbetul pe buze și cu încredere în mine, eu nu sunt angajatul primăriei, eu nu sunt plătită, nu sunt remunerată, nu ajung la Oana Zăvoranu în buzunar bani publici. Pur și simplu, consider că am lucruri de spus, de făcut, mă voi ocupa de partea de comunicare, de tot ce înseamnă mass-media, showbiz.

Mi-am descoperit și calități de bun manager, bun gospodar, așa sunt eu în casa mea, în businessurile mele, mi le gospodăresc eu cu soțul meu, dar, mai ales, în primul rând, cu mine”, a spus actrița la Antena Stars.

„Oana nu are o necesitate de bani. Are o experienţă vastă în domeniul TV. Îmi aduc aminte că, în urmă cu mulți ani, când făcea o emisiune, am fost invitatul ei, ne cunoaștem de atunci. Am avut o relaţie foarte frumoasă de-a lungul timpului”, a fost răspunsul lui Piedone, oferit celor de la hotnews.ro.

„Emisiunea «OANA SHOW» sezonul 2 nu m-a satisfăcut pe MINE, în primul rând, și am decis să încetez orice colaborare cu o echipă care, aproape un an, a fost, din punctul de vedere al imaginii și sunetului, mediocră și involutivă. (…) Le e bine să gâlgâie în «dolce far niente», dar multe bufeuri gen «mă fac că muncesc și sunt obosit, dar tu plătește-mă, Oana».

Nu stau, am pus doar lucrurile pe pauză și mă voi reîntoarce cât mai repede și așa cum vreau EU, CU O ECHIPĂ DE PRODUCȚIE ADEVĂRATĂ, adică EVOLUTIV, GLAMOUR ȘI TOP. Nu sunt făcută pentru lamentări și scuze «tupeistice», când e tare simplu și ține de demnitate (dar nu e așa ceva în țara asta) să spui «nu știu mai mult și nu pot mai mult, dar vreau bani mulți și am coada ridicată, ca o capră râioasă». De jena lor nu le dau numele, că mai au și «mari pretenții» de «oameni de TV», dar, de fapt, sunt niște troglodiți”, a scris Oana Zăvoranu pe pagina sa de Instagram…

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news