Iată ce tarif percep Răzvan și Dani pentru prezentările evenimentelor!

Share

Răzvan și Dani formează unul dintre cele mai apreciate cupluri de prezentatori. Tocmai din acest motiv, aceștia sunt solicitați și pentru evenimentele care au loc în afara camerelor de filmat. Cei doi sunt disponibili și pentru nunți, botezuri sau alte evenimente ce au nevoie de un prezentator.

Tariful acestora nu este deloc mic, luându-se în calcul atât perioada anului, locația, cât și disponibilitatea pe care o au când sunt contactați. Mai mult decât atât, dacă locația în care prezentarea evenimentului are loc nu este în București, cei doi solicită decontul transportului, dar și al cazării.

Așadar, conform celor de la cancan.ro, Răzvan și Dani percep între 2000 și 3.000 de euro pentru o oră în care prezintă un eveniment la care sunt chemați. În funcție de durata evenimentului, cei care doresc să îi cheme trebuie să scoată sume generoase din buzunar.

Răzvan și Dani reușesc să mențină interesul oamenilor pentru emisiune

„Normal! Alţii nu şi-au imaginat. De fapt, ştii care e ideea? Genul ăsta de program îşi cam trăiește traiul şi îşi mănâncă mălaiul în trei-patru ani. Cumva, am reuşit să creştem odată cu publicul nostru şi asta nu face decât să ne bucure şi poate să ne maturizăm, să mai adaptăm din intervenții şi din glume.

Am constatat că show-ul ăsta, fiind super conectat la vieţile noastre, este conectat și la vieţile celor care ne urmăresc în număr din ce în ce mai mare. Practic, suntem o voce pentru ceea ce oamenii trăiesc în fiecare zi, dar, neputând să se exprime, o fac prin noi, iar asta, cumva, ne bucură, dar ne şi obligă. Încă suntem pe creștere şi ne simțim foarte bine, dar nici nu ne-am fi imaginat că batem toate recordurile, având în vedere că se adună foarte multe ore de live de la început până astăzi”, au spus cei doi în cadrul unui interviu acordat pentru tvmania.ro, în urmă cu ceva timp…

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news