Home Stiri Iată cine este Paul Diaconescu și care a fost motivul scandalului cu George Burcea!

Iată cine este Paul Diaconescu și care a fost motivul scandalului cu George Burcea!

autor Mirela
Data publicării: Data actualizării: 1k views 2 minute timp de citit

Paul Diaconescu și George Burcea s-au certat destul de rău, în urma nominalizării pentru un duel. Paul a spus că imaginea pe care colegul său de emisiunea vrea să o arate lumii nu este una reală, iar atunci George l-a sfătuit să nu înceapă o ceartă cu el, deoarece nu se va termina bine.

„Eu am rămas şocat când am văzut că m-a nominalizat. Nu mă aşteptam la asta, pentru că îmi promisese altceva! Dar lumea o să vadă, în timp, cum este el, de fapt. Am crezut că este sincer când mi-a spus că îmi vrea binele, dar a fost o ipocrizie”, a declarat Paul, vizibil deranjat de gestul fostului soț al Andreei Bălan. „Te rog, nu încerca să mă bagi în acest scandal, pentru că nu o să intru. Nu am vorbit aici să vorbesc cu Poliţia”, a fost răspunsul scurt, dar tăios al lui George.

Motivul acestei rivalități este reprezentat atât de pasiunea pe care fiecare dintre ei a făcut-o pentru Viviana Sposub, cât și faptul că Paul i-a „furat” lui George Burcea mai multe contracte de imagine.

Paul Diaconescu a ajuns în atenție publicului acum un deceniu, când a interpretat rolul lui Vlad în Bună, ce faci?, în regia lui Alexandru Maftei. Apoi, acesta a obținut roluri și în Comrade Detective, Lady of Csejte, dar și în Îngeri pierduți. Mai mult decât atât, concurentul de la Ferma a participat și la iUmor și l-a dublat pe actorul James Marsden.

„Am fost dublură în premieră pentru James Marsden. Şi pe el îl cheamă «Paul», a fost Cyclops din «X Men», a jucat în «The Notebook» şi «Enchanted». E vedetă la Hollywood. A venit la noi cu o echipă mare, de la impresar şi PR, la stilist personal. Am filmat pe lângă Bucureşti timp de patru zile, iar eu făceam tot ce trebuia să facă el”, a declarat acesta…

Sursa

 

Abonează-te pe:Yve.ro news

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies