Iată cum arată vila de lux a Ilincăi Vandici!

Share

Ilinca Vandici muncește foarte mult și, tocmai din acest motiv, a decis să investească banii familiei într-o locuință de vis. Aceasta le-a arătat fanilor din mediul online stadiul la care au ajuns cu lucrările. Deși mai este mult de muncă până când totul va fi finalizat, rezultatul se anunță a fi unul de excepție.

„Deocamdată, în stadiul acesta suntem. Aici este garajul și aici avem intrarea în casă. La acest stadiu suntem acum. Geamurile, acolo o să fie dinning, living și bucătărie”, a spus aceasta pe pagina sa de Instagram.

Ilinca Vandici a spus cum este gestionat bugetul familiei

„Pe rețelele sociale, totul este perfect și minunat. Totul este ca la carte, lumea face lucruri, la nivel declarativ, exact așa cum ar trebui. În realitate, cred că lucrurile nu stau deloc așa. Suntem foarte buni cu toții la sfaturi, dar nu să le și urmăm. La noi în familie, lucrurile sunt extrem de relaxate din punctul ăsta de vedere. Folosim banii și ai mei, și ai lui Andrei în scopuri comune, fără să ne gândim cine cheltuiește pentru ce.

Nu sunt o tipă extrem de cheltuitoare. Reușesc să îmi achiziționez ce îmi doresc, să iau ce este nevoie pentru copil, să ofer cadouri. Sunt o tipă darnică, dar nu cheltuitoare, nu arunc cu banii”, a spus Ilinca Vandici pentru cei de la impact.ro.

„Gelozia, într-o anumită proporție, mi se pare sănătoasă. Asta înseamnă să iubeşti, până la urmă. Noi nu ne dăm motive de gelozie, suntem sinceri unul cu celălalt. Am învăţat să creştem împreună, să fim o echipă în tot ceea ce facem, inclusiv în ceea ce înseamnă creşterea şi educarea lui Zian. Micile momente de gelozie aduc un plus, dacă nu sunt duse în extrem, astfel încât să destabilizeze şi să discrediteze. Gelozia extremă are legătură cu lucruri extrem de superficiale, nu ţin de zona profundă spre care eu tind”, a spus aceasta pentru cei de la tvmania.ro…

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news