Iată cum a reușit Ciara să scape de cele 27 de kilograme acumulate în timpul sarcinii

Share

Frumoasa Ciara s-a îngrășat 27 de kilograme în timpul sarcinii și a reușit să scape de acestea în aproximativ patru luni.

Iată cum a reușit Ciara să scape de cele 27 de kilograme acumulate în timpul sarcinii4

După ce a avut parte de această reușită remarcabilă, Ciara a împărtășit secretul și cu fanii ei.

„Am trei trucuri care mă ajută să nu mă abat de la dietă. În primul rând, îmi ofer o pauză. Atunci când țin o dietă strictă, îmi ofer un moment în care trișez și mănânc cartofi prăjiți, cheeseburgeri sau câteva felii de pizza, plus câțiva biscuiți Oreo și înghețată de vanilie. Cred, de asemenea, că este foarte important să bei foarte multă apă – pe mine m-a ajutat să slăbesc. Îmi spun că apa este medicamentul care mă ajută să fiu sănătoasă și că trebuie să beau trei litri pe zi. Nu în ultimul rând, am o mantră pe care o respect. Atunci când simt că nu mai pot și am pofte foarte mari, fac un pas în spate și mă gândesc. <<Mâncarea aceasta nu pleacă nicăieri. Chiar trebuie să mănânc toate aceste lucruri nesănătoase acum? Dacă am nevoie, vor fi acolo și mai târziu>>”, a declarat Ciara.

Pe lângă o dietă echilibrată, Ciara a făcut și foarte mult sport, acest lucru ajutând-o să scape mai repede de kilogramele în plus, dar și să își tonifieze corpul frumos.

„A fost un program foarte solicitant și am fost foarte ambițioasă”, a mai declarat vedeta…

Acest stil de viață sănătos a fost adoptat de foarte multe vedete după ce Ciara a recomandat acest lucru. Datorită rezultatelor extrem de rapide, vedeta a fost mai mult decât mulțumită și a declarat că această dietă i-a schimbat viața, deoarece era extrem de demoralizată din cauza numărului mare de kilograme de după sarcină.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente