Iată cum și-a pus Bianca Drăgușanu viața în pericol!

Share

Bianca Drăgușanu a început să facă declarații uluitoare despre relația pe care a avut-o cu Alex Bodi. Zilele trecute, aceasta a postat mai multe fotogafii în care apare vânătă, tumefiată la față, din cauza bătăilor pe care le-a primit. Mai mult decât atât, în cadrul emisiunii XNS, aceasta a continuat seria acuzațiilor.

„Eu m-am dat jos din mașină și am luat-o pe mijlocul străzii, terorizată fiind. Și acest om m-a filmat, i-a trimis lui, iar el în momentul de față mă amenință cu această filmare, și-mi zicea acum vreo două zile la telefon că aș fi vrut să mă omor pentru el.

Cum se face că toate femeile din viața lui au fost niște „nebune”, iar el e normal? Ceva nu se pupă aici. (…) Îi spunea unei prietene comune că străluceam împreună. Mesaje alb pe negru, mesaje vocale. „Pe 15 o să ies și o să ne întâlnim noi”, zice. Eu am dovezi cu tot ce mi s-a întâmplat mie”, a spus Bianca.

„El e un om foarte abil, foarte inteligent și are o putere de convingere foarte mare. Și-a creat niște extensii ca să aibă alibi, prin care a încercat să mă contacteze. Și cu el am vorbit, s-au creat niște conferințe făcute de persoane pe care le cunoaștem amândoi, de teamă să nu îl înregistrez.

Înainte de ziua lui, m-a sunat din arest și ne-am certat ca și cum am fi fost un cuplu. Și atunci, de frică, ca să nu poată fi acuzat că mă sună, și-a creat niște extensii. Am avut niște discuții și zilele trecute. Ieri mi-a spus niște lucruri și eu m-am simțit șantajată.

Mi-a spus că are niște filmulețe cu mine pe care probabil o să le dea că se vadă cine sunt eu și cum am vrut eu să mă arunc de la balcon pentru el și așa mai departe. Eu încercam să vorbesc, dar nu puteam. Eu l-am înregistrat. El e foarte supărat că eu am dat pozele alea cu mine dupa ce am luat bătaie. Toată lumea întreabaă de ce am dat pozele alea acum. Pentru că el a început să mă contacteze și mie mi s-a făcut frică de el. Le-am dat pentru că mie, în momentul acesta, îmi este frică de el”, a mai mărturisit aceasta, în cadrul emisiunii lui Teo Trandafir, potrivit wowbiz.ro.

Sursa

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente