Ilie Năstase a fost condamnat la închisoare. Iată care este motivul!

Share

Dacă, în prezent, Ilie Năstase este implicat într-un scandal foarte mare, se pare că nici trecutul său nu a fost prea liniștit. În urmă cu ceva timp, fostul sportiv de performanță a fost condamnat la închisoare.

În urmă cu aproximativ o săptămână, soția sa, Ioana Năstase, a sunat la 112, spunând că Ilie a bătut-o. Potrivit celor de la spynews.ro, scandalul a fost cauzat de către Nick Rădoi, fostul iubit al femeii, care i-a făcut câteva urări cu ocazia zile sale de nume.

„Amândoi ne-am contactat. De când ne-am despărțit, între mine și Ioana nu au existat decât salutări. Părerea mea este că, poate din nou, a făcut același lucru pe care l-a mai făcut când mă înjura și mă înjură frecvent prin restaurante și prin locuri, dar el trebuie să înțeleagă că lucrurile astea nu sunt bune. Da! Cred că violența de aseară a fost din cauza mea”, a spus Nick Rădoi, pentru cei de la Antena Stars.

Imediat după incident, soția lui Ilie Năstase a făcut câteva declarații, spunând că este mulțumită că a scăpat cu viață. „Nu vreau să dau prea multe detalii, pentru mine e foarte important că am reușit să scap teafără pe ușă. Nu vreau să vorbesc urât la adresa lui. Tot ce mi-am dorit a fost să ies de acolo teafără. Nu am depus plângere, din respect, că nu e frumos. Nu vreau să-i fac rău. Pentru că se știe că are condamnarea. Ar fi fost urât din partea mea să vorbesc de rău despre el”, a mărturisit victima, potrivit sursei menționate anterior.

În trecut, condamnarea pe care fostul soț al lui Brigitte Năstase a primit-o a fost de nouă luni și zece zile de închisoare, din cauza faptului că a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. După doar șase ore de când fusese prins prima dată în stare de ebrietate, acesta a fost oprit, din nou, de către organele de poliție…

În acest moment, Ilie este sub supraveghere, iar o plângere penală este suficientă pentru a-l trimite în spatele gratiilor, acesta fiind și motivul pentru care Ioana Năstase nu a acționat pe cale legală împotriva lui.

Sursa


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news