Ilie Năstase, în vârstă de 73 de ani, este faimos nu numai pentru performanțele sportive, ci și pentru numărul fabulos al femeilor despre care se spune că au ajuns în patul său.
Există multe „legende” conform cărora marele tenismen a fost un adevărat Don Juan în tinerețea sa, ajungând să aibă relații cu 2.500 de femei.
În plus, acesta a fost căsătorit de cinci ori, fapt care a contribuit la imaginea sa de iubăreț.
Ilie Năstase a dezvăluit însă cum au stat, de fapt, lucrurile în privința zvonurilor și de unde au pornit.
„O englezoaică mi-a scris cartea. Era documentată pe sport, ea i-a scris-o și lui David Beckham.
Mereu îmi spunea că stau cu fetele, că am un fan club. N-aveam timp să fac prostii atunci. Eram prin turnee…
Aveam o casă lângă Paris și în fiecare seară povesteam cu ea câte trei ore.
În ultima seară, am luat o sticlă de vin roșu. Și îi zic:
«Hai să fiu sincer cu tine! Ți-am tot zis că am avut 200 de femei, ba 400…
Dar uite, acum mă confesez!
Mi-a fost rușine de tine, dar am băut paharul ăsta de vin și îți recunosc că am avut 2.500 de femei».
«Asta am așteptat de la tine!», mi-a zis.
Și-așa a rămas! Am mințit-o. Nu se poate să ai atâtea. N-ai cum…
Doar nu puteam să le număr și să le trec în computer”, a declarat Ilie Năstase pentru GSP acum ceva vreme.
Sursa: spynews.ro