Fostul mare tenismen, în vârstă de 72 de ani, și logodnica sa, frumoasa Ioana Simion, care are 43 de ani, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste care durează de aproximativ șase luni, iar recent au declarat că își doresc să devină din nou părinți.
Aceștia visează să aibă împreună o fetiță, iar pentru Ilie Năstase vârsta nu este un impediment și speră că se va descurca foarte bine în postura de a fi, din nou, tată.
„Dacă se întâmplă, accept cu mare plăcere. Da, şi ei la fel (i-ar plăcea). Mai ales o fetiţă, că ea are un băiat”, a mărturisit Ilie Năstase recent în cadrul unei emisiuni televizate.
Ilie Năstase a anunțat că în vara acestui an cei doi vor face marele pas. Referitor la data când se vor căsători, acesta a declarat: „Prea devreme am făcut declaraţia, dar aşa am simţit în momentul acela. Nu trebuie să avem o dată exactă când o să ne unim împreună. E doar în sufletul meu. Aşa simt eu, că este ultima parteneră din viaţa mea. Poate că am dat declaraţia mai uşor, dar e foarte serioasă. Ce simt eu, îi propun ei. Dacă ne simţit bine amândoi, ne decidem să o facem”.
Ilie Năstase este extrem de fericit că a cunoscut-o pe bruneta Ioana și are numai cuvinte de apreciere la adresa sa, fiind mai îndrăgostit ca oricând: „Suntem pe aceeaşi linie. A venit exact când aveam nevoie de o persoană aşa. Să trec peste situaţia aia” (n.r.: despărțirea de Briggite Sfăt).
Renumitul fost jucător profesionist de tenis de câmp are, până în prezent, cinci copii rezultați din trei căsnicii aterioare; dintre aceștia patru sunt fete (Nathalie, Charlotte, Alessia, Emma) și un băiat (Nicholas)…
Ioana Simion s-a născut în Constanța, iar în trecut a avut o relație cu milionarul Nick Rădoi și are un fiu.