Inna, mărturisiri sincere din viaţa sa: “Realizez că nu știu ce am făcut să merit o carieră de succes și toate lucrurile frumoase care mi se întâmplă!”

https://yve.ro/wp-content/uploads/2016/03/12809503_10156727584085381_4827366887145085451_n_519x640.jpg

Este una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din România, iar muzica sa i-a cucerit şi pe străini. Însă, cum decurge o zi din viaţa Innei? Ne-a mărturisit chiar artista care, pe lângă programul său, a vorbit şi despre lucrurile frumoase care i se întâmplă de când succesul a bătut la uşa sa.

inna

”Zilele sunt foarte diferite, în funcție de activitatea pe care aleg să o fac. Ziua în care nu am concert începe foarte târziu, pentru că îmi place să dorm foarte mult și consider că este foarte important să mă odihnesc, mai ales că majoritatea concertelor au loc la miezul nopții sau chiar mai târziu. Fac muzică și ascult muzică, mă ocup personal de rețelele mele de socializare, mă întâlnesc cu prietenii și mai arunc un ochi să văd ce au mai făcut ceilalți colegi ai mei.

Dacă e vorba de o zi de concert în care trebuie să călătoresc cu avionul, de cele mai multe ori mă trezesc la 6 dimineața. Ascult matinalele radio până la aeroport și abia aștept să ajung să îmi beau cafeaua și să dorm din nou în avion. Cu o oră înainte de concert, încep să mă pregătesc si, cu un minut înainte, realizez că nu știu ce am făcut să merit așa ceva: o carieră de succes și toate lucrurile frumoase care mi se întâmplă”, a declarat Inna pentru Libertatea…

”Totul s-a schimbat… Călătoresc foarte mult, sunt pe scenă în fața a mii de fani, mii de oameni care îmi iubesc muzica. Îmi aud piesele la radio, îmi văd videoclipurile la televizor”, a mai adăugat Inna.

Sursa foto: facebook.com

Abonează-te pe:Yve.ro news

Postat de Elena Rădulescu

Elena Yvette Rădulescu este redactor la yve.ro și absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, unde a urmat specializarea Media, Comunicare și Jurnalism. De asemenea, Elena a urmat cursuri de prestigiu în domeniul astrologiei, precum The Astrology University și International Academy of Astrology, consolidându-și expertiza în horoscop și interpretarea astrelor. Aceste programe de formare recunoscute internațional i-au oferit cunoștințe aprofundate și tehnici avansate în astrologie, permițându-i să ofere analize precise cititorilor. Cu o pasiune deosebită pentru scris și informare, Elena s-a specializat pe categoriile horoscop, frumusețe și știri, aducând cititorilor conținut de calitate, bine documentat și captivant. Are o atenție deosebită la detalii și tendințele actuale. Articolele ei sunt apreciate pentru stilul clar și abordarea echilibrată a subiectelor, combinând cunoștințele sale jurnalistice cu expertiza astrologică pentru a oferi perspective unice și relevante.

Niciun comentariu încă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *