Intrebari de logica amuzante si grele

Share

Întrebări de logică pe cât de interesante, pe atât de grele. Practic, este nevoie de o gândire corectă pentru a răspunde la întrebări de logică. O gândire corectă a oamenilor se distinge prin anumite caracteristici, și anume: claritate, precizie, ordine, consistență, coerență și întemeiere. Deși la prima vedere par întrebări de logică banale, în spatele lor stau secole întregi de cercetare a logicii umane.

Cuprins:

Prin „logică” se înțelege folosirea rațiunii în realizarea anumitor activități. Logica se folosește în mod predominant în filozofie, matematică și informatică. Aceasta a fost studiată în Antichitate de către numeroase civilizații, cum ar fi cele din India, China etc. Aplicațiile acesteia se regăsesc în zilele noastre, cu preponderență sub formă de întrebări de logică.

Dacă v-ați confruntat vreodată cu asemenea întrebări, probabil unele vi s-au părut amuzante, grele sau, de ce nu, încurcate.

Vă prezentăm mai jos câteva tipuri de întrebări de logică, alegând unele dintre cele mai interesante!

  1. Întrebări de logică amuzante

Unele dintre cele mai drăguțe și plăcute întrebări de logică sunt, cu siguranță, cele amuzante. Iată câteva exemple:

  • Mama lui Ionuț are cinci băieți: Radu, Alex, Mihai și Tudor. Cum îl cheamă, oare, pe al cincilea?
  • Participi la un maraton și ai reușit să-l depășești pe cel de pe a doua poziție. Pe ce loc ai reușit să treci?
  • Ești într-o cameră fără curent electric și ai la dispoziție: o lampă cu petrol, o lampă cu gaz și o lumânare. Ce aprinzi mai întâi?
  • În ce an Crăciunul și Anul Nou pică în același an?
  • Un bărbat și fiul său biologic au avut un accident de mașină. Fiul a fost accidentat și a fost dus de urgență la spital. În sala de operații, medicul chirurg a exclamat: „Acesta este fiul meu biologic!”. Poate fi adevărat? Cum?
  • Cum pui un urs în frigider?
  • Cum pui un urs panda în frigider?
  • Care roată nu se învârte în timpul cotirii la dreapta?
  1. Întrebări de logică pentru copii

Întrebări de logică pentru copii pot fi pe cât de amuzante, pe atât de dificile, dacă nu sunteți atenți, indiferent de vârstă. Spre exemplu:

  • Într-un acvariu sunt zece pești. Unul moare. Câți pești rămân în acvariu?
  • Cu cât iei mai mult din ea, cu atât devine mai mare!
  • Dacă tatăl vrea să urmărească un anumit post TV, iar copilul vrea să se uite la desene, având un singur televizor, cum pot fi împăcați și unul și celălalt?
  • Ce se umezește în timp ce se usucă?
  • Într-un copac sunt zece vrăbiuțe. Vânătorul împușcă cinci. Câte vrăbiuțe rămân în copac?
  • Cum intră leii în sala de teatru?
  • Cum poate sta un om nouă zile fără să doarmă?
  1. Întrebări de logică dificile

O altă categorie de întrebări de logică o reprezintă cea cu întrebări mai dificile sau… nu. Depinde de logica și rațiunea fiecăruia dintre noi!

  • Un cocoș își pune un picior pe America, iar celălalt picior, pe China. Unde cade oul?
  • Cum poți arunca o minge încât să se întoarcă la tine, astfel încât să nu o lovești în nimic sau în cineva?
  • Îți este foarte sete. Cum faci să bei apă?
  • Care este diferența dintre o găină de un an și o fata de 18 ani?
  • Ești în mașină, iar în fața ta apar deodată: o pisică, tatăl tău și Justin Bieber. Pe cine calci mai întâi?
  • Care e principalul motiv de divorț între doi oameni?
  • Unde a fost semnată Declarația de Independență?
  • Dacă zece muncitori au construit o casă, cât timp le trebuie la trei muncitori pentru a construi casa?
  • Ce nu poți mânca niciodată la cină?
  • Cine umblă dimineața pe patru picioare, la amiază, pe două, iar seara, pe trei?
  • O căprioară se află într-o pădure oarecare. Deodată începe ploaia. Sub care copac se va ascunde aceasta?
  • Nu este o ființă vie, dar are tot cinci degete!
  • Ce poate călători în orice loc din lume, dar rămâne în același colț?
  • Ce se mărește permanent și nu scade niciodată?

Exemple ca cele de mai sus pot continua la nesfârșit la categoria „întrebări de logică”. De-a lungul anilor, acest tip de întrebări de logică au pus în dificultate oameni inteligenți și descurcăreți, iar simple întrebări de logică i-au blocat!

Secretul pentru a răspunde la întrebări de logică stă exact rațiunea fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, și sunt menite tocmai pentru a pune mintea la contribuție. Întrebări de logică sunt exercițiul perfect atât pentru copii, cât și pentru adulți, atunci când vor să-și testeze capacitățile, de aceea s-au scris numeroase cărți cu o mulțime de întrebări de logică și se regăsesc chiar și în manualele școlare. În ceea ce privește aceste întrebări de logică, spre deosebire de alte tipuri de probleme, nu presupun cunoștințe mai multe sau mai puține, ci țin strict de fiecare persoană în parte și de gândirea acesteia.

  1. Întrebări de logică generale

Întrebări de logică din această categorie nu au fost alese în funcție de subiect, ci la modul general. Sunt întrebări de logică de dificultate medie, la care pot răspunde atât persoanele mature, cât și unii copii. Iată câteva exemple de astfel de întrebări de logică:

  • Un cioban avea șaptesprezece oi și toate, mai puțin nouă dintre ele, au dispărut! Câte oi i-au mai rămas?
  • Există 1 Decembrie în America?
  • Dacă sunt trei banane și iei două, câte banane ai?
  • Cât de departe poate merge un câine în pădure?
  • O femeie are trei fiice care sunt născute la aceeași oră, în aceeași zi și în același an. Dar, nu sunt gemene. Cum este posibil?
  • Pot verișoarele tale să aibă o mătușă comună pe care tu nu o ai?
  • O persoană prăjește șnițele într-o tigaie mică, în care nu încap mai mult decât două bucăți în același timp. După ce prăjește un șnițel pe una dintre părți, îl întoarce pe cealaltă parte. Prăjirea pe fiecare parte durează câte 30 secunde. Pot fi prăjite trei șnițele în 90 de secunde?
  • De ce se trag clopotele unei biserici?
  • Care sticle nu pot fi umplute cu ulei?…

Rezolvare plăcută!


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news