Vestea că Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol s-au despărțit a căzut precum o bombă în rândul fanilor celor doi, și nu numai. Aceștia formau unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc și păreau că au o căsnicie exemplară.
Însă, după ce Alexandru Papadopol a părăsit locuința conjugală, au apărut tot mai multe zvonuri conform cărora cei doi s-au separat, iar ulterior a ieșit la iveală și confirmarea. Din nefericire, divorțul lor pare a fi iminent.
Ioana Ginghină începe să își vadă mai departe de viață, iar recent a oferit un interviu din care reiese că nu mai există șanse de împăcare pentru ea și Alexandru Papadopol. Aceasta visează la o iubire nouă și își dorește să își cunoască „prințul pe un cal alb”.
„Nu ştiu dacă acum sunt pregătită să mă reîndrăgostesc neapărat, dar să ştii că îmi doresc să vină prinţul meu pe cal alb. Eu întotdeauna am fost aşa….
Dacă mi-ai cunoaşte familia ai vedea că avem o naivitate care ne curge prin sânge. Şi niciodată nu am luat lucrurile foarte în tragic. Poate a fost un avantaj… şi când am pierdut sarcina, acum ceva timp, când eram cu Alexandru eram la fel”, a declarat Ioana Ginghină, citată de Click!.
„Totdeauna trebuie să vină ceva bun, o fericire după o perioadă proastă. Şi probabil o să vină şi prinţul pe cal alb şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneți”, a mai spus aceasta…
Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol vor oferi un comunicat de presă de îndată ce copiii vor termina școala, pentru a lămuri situația lor în fața publicului fără ca fiica lor, Ruxandra Ioana, în vârstă de 11 ani, să aibă de înfruntat acolo neplăceri din cauza mediatizării despărțirii lor.
Sursă: spynews.ro