Ioniță de la Clejani plătește testul toxicologic al Margheritei. Motivul pentru care se grăbește

Share

Ioniță de la Clejani a declarat faptul că va fi el cel care plătește testul toxicologic al fiicei sale, Margherita.

Acesta crede cu tărie că este nevinovată și s-a oferit să plătească efectuarea testului, astfel încât procedura să aibă loc cât mai repede.

Mai mult decât atât, tatăl Margheritei a angajat și un avocat, pentru a fi apărată corespunzător în fața acuzațiilor aduse.

Ioniță de la Clejani consideră că fiica sa a dat dovadă de sinceritate față de el când spune nu s-ar fi drogat.

Acesta este de părere că rezultatul Drug-testului nu a fost corect și dorește ca Margherita să îl repete, dar bugetul autorităților este unul limitat, așa că preferă să îl plătească el.

În mod normal ar fi necesar să aștepte până la câteva luni pentru a primi rezultatele, întrucât nu reprezintă o urgență.

Autoritățile au confirmat însă faptul că persoana interesată poate plăti efectuarea testului, în acest caz, rezultatul putând fi primit rapid.

„Voi plăti eu pentru ca testul de la INML să iasă cât mai repede. Eu voi face public rezultatul imediat după ce-l voi afla”, a spus Ioniță de la Clejani.

„Persoana fizică interesată poate plăti pentru ca aceste teste să fie făcute repede. Analiza costă în jur de 500 de lei”, au declarat reprezentații Poliției.

Motivul pentru care se grăbește Ioniță de la Clejani este acela că dorește să spele numele fiicei sale din scandalul în care a intrat.

Acesta o consideră nevinovată și vrea să dovedească tuturor că nu a fost drogată.

„Eu am încredere în Margherita. Ea a vorbit cu mine sincer. Margherita nu s-a drogat! Nu e vorba de droguri.

Tu știi de unde am aflat eu de accident? De la presă. Nu m-a anunțat fata, nici nimeni de la Poliție.

Dar ce pot să vă spun este că, sigur, cazul este în cercetare și nu are caracter public. De unde au ieșit aceste analize și acuzații?

De ce i s-a întocmit dosar penal? Eu trebuie să aflu ce s-a întâmplat acolo. Problema majoră la Margherita, la fel ca la multe tinere, este slăbirea.

Nu mănânci azi, nu mănânci mâine și iei și medicamente de slăbit”, a precizat tatăl Margheritei în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Acesta a sugerat faptul că Margherita ar fi luat niște pastile de la farmacie, iar rezultatul inițial al Drug-testului ar fi detectat prezența lor în sânge, nu al unor droguri…

Sursa: wowbiz.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente