Home Fără categorie Jennifer Lopez a dezvăluit adevărul despre noua sa relație: „Este inteligent, talentat și uimitor”

Jennifer Lopez a dezvăluit adevărul despre noua sa relație: „Este inteligent, talentat și uimitor”

Data publicării: Data actualizării:
https://yve.ro/wp-content/uploads/2017/02/jennifer-lopez-dezvaluit-adevarul-despre-noua-sa-relatie-este-inteligent-talentat-si-uimitor.jpg

Jennifer Lopez a dat cărțile pe față și a dezvăluit că este singură și nu are timp de o relație, după ce presa de peste Ocean a cuplat-o cu nimeni altul decât rapperul canadian Drake.

jennifer-lopez-dezvaluit-adevarul-despre-noua-sa-relatie-este-inteligent-talentat-si-uimitor

Jennifer Lopez nu are o relație. Informația a fost confirmată chiar de către actriță marți dimineață, când a fost invitată în emisiunea The Ellen DeGeneres Show. Conform upi.com, ea a adăugat că are un program foarte încărcat, care nu îi permite momentan să aibă și alte obligații.

Presa de peste Ocean a vuit acum ceva timp că între Jennifer Lopez și rapperul canadian Drake s-ar fi înfiripat o idilă încă din luna decembrie a anului trecut. Actrița a negat însă orice zvon de acest fel, motivând că atât ea, cât și Drake au agendele foarte încărcate. Cu toate acestea, Jennifer Lopez a avut doar cuvinte de laudă la adresa bărbatului.

„Să fie acesta prietenul meu? Este mult prea tânăr. Este inteligent, talentat și uimitor. Am făcut o melodie împreună. Am ieșit împreună. Ne-am distrat. El este extraordinar”, a declarat Jennifer Lopez despre rapperul canadian.

Jennifer Lopez este cântăreață și actriță, s-a născut în Statele Unite ale Americii, la New York, și încă din copilărie își dorea să ajungă o artistă de succes. Acest lucru nu s-a întâmplat însă decât în anul 1997, când a interpretat rolul principal în filmul „Selena”. Cariera muzicală a început-o abia pe la finalul anilor ´90. Artista a fost căsătorită până acum de trei ori: cu Ojani Noa, Cris Judd și Marc Anthony…

Drake este artist canadian, rapper, compozitor și actor. S-a născut la Toronto, unde mama lui lucra ca educatoare, iar tatăl său era toboșar. Deși a debutat în lumea mondenă ca actor, acum acesta își îndreaptă atenția către muzică. Cele mai cunoscute hituri ale sale sunt „Over” și „Find Your Love”.

Abonează-te pe:Yve.ro news

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site web

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies