Jojo este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Actrița și Paul Ipate vor avea o fetiță!
Jojo a povestit pe Facebook cum decurge viața ei de când a rămas însărcinată pentru a doua oară.
”Deși sunt foarte fericită, recunosc că și eu am perioade când devin îngrijorată de evoluția corpului meu, chiar dacă mă aflu la cea de a doua sarcină. Sunt schimbări majore care, deși temporare, ne pot afecta încrederea în sine. Deși ne străduim să mâncăm cât mai sănătos, kilogramele în plus se tot acumulează, burtica crește tot mai mare, dar asta e perfect normal! Am vorbit chiar zilele trecute cu o prietenă care era foarte speriată pentru că s-a îngrășat și am încercat să o calmez spunându-i să mănânce puțin și des și, în plus, să îi reamintesc că e doar pentru o perioadă”, a scris Jojo pe blogul său.
”Eu am devenit tot mai conștientă de mine în acest fel, așa că iată-mă, neferindu-mă să fac alegeri îndrăznețe în materie de vestimentație. Îmi place la nebunie negrul și cred că ne ajută să ne simțim mai bine, pentru că știți i voi, negrul subțiază. Sarcina nu trebuie să ne determine să purtăm articole vestimentare care nu ne caracterizează! Suntem mai stylish ca niciodată cu acest „accesoriu” numit burtică, nu credeți?”, a mai scris Jojo pe blog.
Sursa foto: facebook.com