Home Stiri Mondene Laura Cosoi a povestit cum le-a spus celor două fete că vor avea o soră

Laura Cosoi a povestit cum le-a spus celor două fete că vor avea o soră

Data publicării: Data actualizării:
Laura Cosoi a povestit cum le-a spus celor două fete că vor avea o soră in Stiri Mondene

Laura Cosoi este însărcinată în opt luni. Aceasta urmează să aducă pe lume cel de-al treilea copil care, și de data aceasta, este tot o fată. De curând, aceasta a povestit despre momentul în care le-a spus celor două fete ale sale că vor avea o soră.

Laura Cosoi a povestit cum le-a spus celor două fete că vor avea o soră in Stiri Mondene„Bine, nu mă aștept să nasc altfel, însă sunt deschisă spre orice variantă există, important este să fie în siguranță nașterea și nu o alegere. Adică am ales să nasc natural, pentru că așa am simțit că pot și au fost cele două nașteri absolut superbe, deși, da, într-adevăr, la a doua naștere, travaliul a fost mai lung, aproape 24 de ore, însă ambele experiențe au fost cele mai frumoase din viața mea, motiv pentru care mi-aș dori foarte mult să ajung să nasc a treia oară tot natural și să poată să se întâmple asta.

Laura Cosoi a plecat în vacanță cu cele trei fiice. Ce destinație au ales ea și Cosmin in Stiri MondeneMi se pare că pot și că așa suntem făcute, așa sunt făcută, să nasc și, dacă mă ajută Dumnezeu și de data asta, și sper să fie cu mine, să se întâmple și să fie frumos. O să fie greu, absolut, că așa sunt nașterile, există și dureri și așa mai departe, însă sper să fie totul ca de poveste, cum au fost și celelalte două, adică de neuitat”, a spus Laura pentru cei de la viva.ro.

Laura Cosoi a povestit cum le-a spus celor două fete că vor avea o soră in Stiri Mondene

Laura Cosoi a dat vestea în ziua de Crăciun

„Am așteptat să fie totul în regulă cu sarcina și să avanseze și, în ziua de Crăciun, am pregătit un cadou pentru Cosmin. Era o caricatură în care apăream toți, iar eu aveam în caricatura respectivă burtică și o ecografie în mână și am povestit despre ce înseamnă caricatura respectivă. Le-am spus: «Rita, Vera, vrem să vă dăm o veste… O să mai aveți o surioară», iar bucuria Ritei… nu pot să-ți explic. A fost așa, absolut o încununare a… «Mamiii! O să avem o surioară. Vera, o să ai și tu o surioară. (râde)», asta a fost remarca, cum că se pare că Vera e surioara ei și acum cea mică e surioara Verei, practic”, a mai declarat aceasta.

Sursa

Sursa

Abonează-te pe:Yve.ro news

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site web

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies