Home Stiri Laura Cosoi, din nou mămică: „Facem loc pentru al treilea”

Laura Cosoi, din nou mămică: „Facem loc pentru al treilea”

autor Buinoschi Andreea
353 vizualizari

Laura Cosoi a născut o fetiță perfect sănătoasă, la jumătatea lunii august. Cu toate că abia a adus pe lume cel de-al doilea copil, fosta iubită a lui Smiley nu vrea să se oprească aici și își mai dorește încă un membru în familie care, de data aceasta, să fie băiat.

2

Laura a declarat mereu faptul că își dorește o familie numeroasă, ia visul i s-a îndeplinit deja. Actrița și soțul ei vor aștepta până când mezina va mai crește puțin și, atunci, vor avea timp pentru al treilea copil. „Când o să am spectacol, o să stea Cosmin cu fetele. Nu avem pe altcineva, nu avem ajutoare. Am zis că ne adaptăm în funcție de cum o să simțim. Nu facem nicio mișcare bruscă înainte și deocamdată e foarte bine. Nu știm cum o să fie mai târziu, vom vedea. Probabil mai târziu o să meargă Vera la creșă și mai facem loc pentru al treilea”, a declarat aceasta în cadrul unei emisiuni televizate.

3

În prezent, Laura și soțul său se pregătesc pentru creștinarea micuței Vera. Au ales să plece tocmai în Maramureș și vor să uite, pentru o perioadă, de vremurile grele prin care trecem. „Ne pregătim de botez. Vom pleca din București, în sfârșit, o ieșire. Vom merge în Maramureș. Abia așteptăm! Săptămâna viitoare ne pornim. O să fie ceva în natură, foarte restrâns, cu familia”, a mai zis actrița.

4

În cadrul unui interviu acordat pentru click.ro, Laura a vorbit despre ce a însemnat pentru o femeie gravidă perioada de izolare: „Imediat întru în cinci luni și nu mai am de nici unele. Mă simt foarte bine, m-am simțit bine și la început, în primul trimestru, am avut o sarcină ușoară, ca și la Rita. Mi-a lipsit pofta de mâncare în primul trimestru, dar mi-a revenit între timp, așa încât mănânc tot felul de lucruri, mă odihnesc, îmi face bine. Scriu pe blog, am făcut destul de multe articole până acum, merge foarte bine blogul, pentru că oamenii au nevoie, poate, și de surse de inspirație, de articole și au mai mult timp să citească. Eu mă bucur de momentele astea în care suntem unii cu alții și trebuie să petrecem timp împreună și nu mai trebuie să alergăm nicăieri”…

Sursa

Sursa

 

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies