Laura Cosoi povestește despre cea mai grea vacanță de vară: „A fost cumplit…”

Share

Laura Cosoi a vorbit recent despre ultima sa vacanță de vară și a declarat cât de cumplită a fost și prin câte lucruri neplăcute a trebuit să treacă.

laura_cosoi_2

Artista declară că, de-a lungul verii, atât ea, cât și soțul ei au pierdut mulți oameni dragi.

Laura-Cosoi-07-4-1140x933-450x350

Laura Cosoi, care este căsătorită cu Cosmin Curticăpean, a avut parte de o vară plină de evenimente nefericite:

„Din păcate, vacanţa de anul ăsta n-a fost aşa de senină pe cât mi-am dorit. Familia noastră a fost lovită greu. Mai întâi s-a îmbolnăvit bunica din partea mamei şi, după trei luni grele, în care noi am tot sperat că se va înz­drăveni şi se va întoarce acasă de la spital, a murit. Apoi, la foarte scurt timp, s-a prăpădit şi bu­ni­cul, soţul ei: trăiseră îm­preună 70 de ani!

La o săp­tă­mâ­nă du­pă el, am pierdut-o pe bu­nica lui Cos­min, soţul meu, o femeie atât de veselă şi de vie! Iar recent a mu­rit şi cealaltă bu­nică a mea, din par­tea tatei, o femeie ex­traor­di­nar de înţeleaptă şi cu suflet de ar­tist. Bu­­nica a fost învăţă­toa­re, dar era foarte pa­sionată de artă: cu­le­gea colin­de vechi, din Ardeal, şi chiar a mers la un studio şi le-a în­re­gistrat, ca să nu se piar­dă. Cân­ta minu­nat! La toate eve­ni­mentele de fa­milie era o bucurie când în­cepea să cânte. Re­­cita splen­did şi avea o memo­rie fantasti­că. Era capabilă să recite, literalmente, de dimi­neaţa până seara… Şi-a re­gizat până şi înmor­mân­tarea: ne-a lăsat scris că nu vrea muzică de în­gro­păciune, ci Mozart, că vrea ca nimeni să nu plân­gă, că în loc de colivă să se servească torturi cu frişcă şi cu ciocolată, iar eu să-i aleg hainele, pentru că-i place gustul meu… A fost cum­plit.

Toate dis­pa­ri­ţiile astea ne-au afec­tat profund, atât pe mine, cât şi pe Cosmin. Ne-am iubit bunicii mult, amândoi, iar ideea că nu mai poţi să-i suni la telefon şi să le auzi glasul, că nu mai poţi să te urci în maşină, să mergi la ei şi să-i strângi în braţe, să le simţi căldura şi afec­ţiunea, să le asculţi poveţele şi poveştile… Nu ştiu, dar după toate întâmplările astea, parcă nu mai pot să-mi fac planuri pe ter­men lung. Totul e atât de imprevizibil…

De asta, va­canţa de anul ăsta a însemnat, mai cu­rând, o încercare de evadare din su­fe­­rinţă, de oblojire a sufletului. Am fost de vreo două ori în Maramureş, unde noi ne simţim foarte bine şi ne considerăm ca acasă. De ziua lui Cos­min am fost câteva zile în Italia, pe coasta Amalfi, un loc ex­trem de frumos şi de romantic, în care ne-am mai în­seninat sufletul, după care, ca să cele­brăm doi ani de căsătorie, am mers, împreună cu naşii noş­tri, în Malta. Apoi, pe 15 august, am re­venit la trea­bă, la prima repetiţie pentru unul dintre cele două noi proiecte pe care le am în teatru”, a mărturisit Laura Cosoi.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news