Home Stiri Lidia Buble, sfat mai puțin obișnuit din partea tatălui: „Un bărbat…”

Lidia Buble, sfat mai puțin obișnuit din partea tatălui: „Un bărbat…”

autor Mirela
Data publicării: Data actualizării: 337 views 2 minute timp de citit
  • Lidia Buble are o relație foarte apropiată cu familia sa.
  • Aceasta a declarat că primește sfaturi prețioase de la tatăl ei.
  • Acesta o îndeamnă să aleagă un bărbat care să îl iubească pe Dumnezeu.

Lidia Buble are o relație foarte apropiată cu familia ei. Deși a venit la București de mai mulți ani, aceasta se înțelege extrem de bine și cu părinții ei care continuă să îi dea sfaturi și să fie alături de ea.

În cadrul unui scurt interviu, Lidia Buble a vorbit despre sfaturile pe care tatăl ei i le dă atunci când vine vorba de a-și găsi un bărbat cu care să construiască o familie.

Ce sfaturi primește Lidia de la tatăl ei?

„De câte ori mă duc acasă, tati îmi spune să-mi găsesc un bărbat cu frică și temere de Dumnezeu, un bărbat credincios. Când ai credință, ești un om bun, un om pe drumul cel bun. Eu pot să spun că mi-aș dori să mă binecuvânteze Dumnezeu cu un bărbat alături de care să trăiesc o dragoste frumoasă precum cea a părinților mei. Ei sunt modelul meu de dragoste infinită, necondiționată.

Noi suntem creația lui Dumnezeu. Toți suntem frumoși, dar cred că putem să fim și mai frumoși când lucrăm la sufletele noastre. Frumusețea exterioară este trecătoare. Mereu o să aleg interiorul, pentru că e cel care rămâne”, a spus aceasta în cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici.

Artista nu pune la suflet criticile oamenilor

„De mică am fost foarte mulțumită de felul în care am arătat și de felul în care am fost creată de Dumnezeu și cred că asta face diferența. Poți să fii frumoasă și dacă nu ai încredere în tine, lucrul acesta se reflectă și oamenii te simt. Sunt foarte mulți oameni care îmi spun că «Ai nasul mare, te uiți nu știu cum!», diferite comentarii.

Cum spuneam, eu am aflat că am nasul mare în momentul în care am intrat în industrie. Cumva, oamenii căutau un nod în papură. Și după aia am zis «Băi, dar mie de mică mi-au plăcut oamenii cu nasul mare!». Și am luat-o pe partea cealaltă, am luat-o ca pe un compliment. Și îmi place să cred că mă ajută să miros hit-urile, oamenii frumoși pe care îi păstrez lângă mine. Așa că îl iau ca pe o calitate, mă mândresc cu el”, a spus aceasta pentru cei de la cancan.ro…

Sursa

Sursa

Abonează-te pe:Yve.ro news

Citește și:

YVE.ro foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Cookies