Loredana Groza nu-și face griji pentru concurență! “Am publicul meu, cânt de peste 30 de ani!”

Share

Deși este o artistă cu vechime, iar pe piață apar tot mai multe voci tinere, Loredana Groza nu se teme de concurență. Artista mărturisește că are publicul ei, care îi rămâne fidel, mai ales că urmează să susțină un spectacol foarte mare la Sala Palatului.

LOREDANA-2-465x620

“Eu am publicul meu, cânt de peste 30 de ani și ating foarte multe generații. Am spectatori de la un an până la 100 de ani și mi se pare un lucru incredibil să pot să adun toate aceste generații împreună prin muzica mea.

Și nu doar o chestie de modă sau de top, în care te adresezi doar unei anumite părți a publicului. Cred că asta mă diferențiază. Sunt foarte multe constraste și atunci mesajul meu trebuie să fie pentru fiecare dintre ei. Și asta, misiunea mea o face mai grea cumva, dar mai frumoasă”, a declarat, pentru Libertatea, Loredana.

În acest weekend, Loredana va susține la Sala Palatului show-ul “Sentimente” pentru care s-a pregătit, în ultimele două luni, câte opt ore pe zi.

“Este un spectacol eveniment, cu invitați atât din țară, cât și internaționali. Va fi un show total, un show cum nu a mai fost în România, pentru că am încercat în fiecare an să vin cu ceva nou, să ridic ștacheta și să merg mai departe. Vor fi multe cântece noi, pe care le voi lansa exact în seara respectivă, pe 26 noiembrie, și toate cumva legate, în acest concept de sentimente”, ne-a mărturisit Loredana.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente